„Orașul e un scam?" – Clujul, între flat white la 20 de lei și view la morminte

Dilema unui clujean șocat de explozia prețurilor la Cluj: „Numai mie mi se pare că orașul a devenit un scam?/A primit o avalanșă de răspunsuri: „Ai bani, mânânci! Nu ai bani, nu ți-e foame”

Te trezești dimineața într-un apartament de 180.000 de euro din Zorilor. Bei o cafea. Nu știi sigur dacă e mai amară din cauză că a ieșit prost sau pentru că, atunci când deschizi geamul, dai "view la morminte sau favela, ăla Brazil". Îți spui că totul e în capul tău. Dar apoi intri pe Reddit. Și vezi postarea unui clujean exasperat, care izbucnește cu o întrebare simplă și deloc retorică:

„Numa’ mie mi se pare că orașu’ a devenit un scam?”

Ies în oraș, 1 masă pentru 2 persoane cu tot cu băuturi și bacșiș 10% -> 300 RON. Înghețată 1 cup (nu mai mult, râzâlește angajatu’ la bila aia de înghețată să fie fix fix, nu cumva să dăm mai mult din casă) -> 10-15 RON. Cafea 15-20 RON și mai prinzi și unu din facultate săracu’ care habar nu are să facă un amărât de cappuccino mă uit la tine, Meron, cu cascarabeta aia de la Iulius Mall. Apartament 2 camere în Zorilor (să zicem) 180k, eur ba ce plm faci credit plătești 30 de ani pentru ce? Când deschizi geamu’ ai view la morminte sau favela aia Brazil. 

Spania, Italia, Croația, etc...

La tot ce am zis mai sus prețurile sunt fie la fel fie mai mici în funcție de consumație/achiziție. Nu că îs hater, is de mulți ani în CJ, gândesc obiectiv, ce plătesc și ce primesc”, a scris clujeanul pe Reddit.

Și pentru că unii din cei care i-au scris comentarii au fost siguri că vom face un articol din asta, am zis să nu îi dezamăgim :).

Așa că îi răspundem: Nu, nu ești singur. Ai o întreagă comunitate de oameni care simt că trăiesc într-o simulare cu prețuri de Zurich și confort de Voluntari Est.

Primul semnal de alarmă e ieșitul în oraș. „O masă pentru 2 persoane cu tot cu băuturi și bacșiș 10% -> 300 RON", spune clujeanul. Și aici nu vorbim de vreun rooftop cu DJ islandez și sushi din ton crescut cu poezie japoneză. Nu. E masa aia de sâmbătă seara, cu burgeri și două beri. 300 de lei. Pui cardul pe POS și-ți vine să întrebi: da’ taxa de prost e inclusă?

Îți zici că măcar desertul o să-ți adoarmă nervii. Dar vine altă realitate tare în cornet: "Înghețată 1 cup (nu mai mult, răzălește angajatu la bila aia de înghețată să fie fix fix, nu cumva să dăm mai mult din casă) -> 10-15 RON". O cupă, frate. O. Cupă. La preț de cutie de înghețată în Spania.

Și dacă tot vorbim de lichide esențiale pentru supraviețuire în Cluj, cafeaua e deja altă traumă: „Cafea 15-20 RON și mai prinzi și unu din facultate săracu care habar nu are să facă un amărât de cappuccino". Ai ajuns să te uiți urât la cafenele ca la foștii colegi de generală care te invită la MLM-uri.

Dar hai să zicem că toate astea sunt tolerabile, dacă ai unde să te întorci acasă și să-ți plângi în bideu. Doar că nici acasă nu mai e ce-a fost. „Apartament 2 camere în Zorilor -> 180k EUR". Și ce primești pentru banii ăștia? În niciun caz liniște, spațiu și verdeață. „Credit pe 30 de ani pentru ce?", întreabă omul. „Când deschizi geamu ai view la morminte sau favelă". Asta nu mai e locuire, e escapism macabru.

Și în comentarii curge și mai multă deziluzie. Un alt user intră cu experiență de comparat: „Am venit în vacanță în Spania, zona Almeria. Totul mi se pare excesiv de ieftin. Steakhouse pe malul mării, platou de fructe de mare, vin local, desert, cafea și nota a fost sub ce aș fi plătit la un restaurant mediu din Cluj.". Trist când Andaluzia pare mai accesibilă ca Someșeniul.

Dar stați, că vine și concluzia supremă: „În Cluj plătești ca în vest, dar trăiești ca în est". E genul ăla de frază pe care o citești, te uiți pe geam, vezi un tramvai ruginit și un cal parcat pe trotuar, și-ți spui: da mă, exact așa.

Pe Reddit, atmosfera generală e una de resemnare cu accente de râs amar. "Ce urmează? Taxă de oxigen în Centru?", întreabă cineva. Altcineva adaugă: "Să trăim cu aer, că altfel nu mai ieșim la capăt".

Deja începi să simți că ești parte dintr-o glumă colectivă, dar nimeni n-a zis punchline-ul. Sau poate punchline-ul e chiar Clujul.

Cei care încearcă să aducă un strop de echilibru sunt rapid înghițiți de valul de sarcasm. Că da, orașul s-a umflat, salariile n-au ținut pasul, iar "nu că-s hater, is de mulți ani în CJ, gândesc obiectiv ce plătesc și ce primesc", cum zice autorul postării.

E greu să mai spui că „merge și-așa”, când tot ce merge e cardul în minus. Și când simți că trăiești într-un oraș unde prețurile zboară ca în Dubai, dar infrastructura e mai aproape de Vaslui.

Adevărul este că toate lucrurile astea presupun alegeri — iar alegerile vin cu un cost. Mulți aleg să iasă doar în anumite localuri sau să se mute în cartierele „dezirabile”, dar și asta are un preț. Cum zice cineva: „Toate chestiile care le-ai enumerat implică alegeri active… localuri și cartiere scumpe.” E o realitate ușor de ignorat când vezi doar rezultatul final, nu și procesul.

Dar lucrurile nu sunt mereu alb-negru. Un alt comentator oferă o perspectivă contrastantă: „La Bulgakov mâncam 2 oameni: fel principal, desert și cafea decentă și lăsăm maxim 200 cu tot cu bacșiș.” Altcineva confirmă: „Și mie îmi place și e bunuță mâncarea.” Deci nu e vorba doar de oraș sau de cartier, ci și de alegeri și de cum știi să le faci.

Pe de altă parte, experiențele pot fi complet diferite: „Am fost ieri la mult lăudatul Fair Play pt celebra ciorbă de burtă. 2 ciorbe cu pâine și smântână și bacșiș – 92 de lei.”, iar altcineva completează dezamăgit: „Cum să dai 46 de lei pe o ciorbă... ferească sfântul.” Problema nu e doar prețul, ci percepția că ceea ce primești nu justifică suma plătită. Mai ales când „nu m-am gândit că dau 25 de lei pt o porție de pâine și 2 de smântână. Aia. Prost eu.”

Uneori, senzația de absurd vine din comparație. Așa cum zice cineva: „O înghețată care nu este Betty Ice făcută din prafuri începe de la 12-14 lei”, iar o cafea de colț costă „15 lei”. Chiar și în Oradea, oraș considerat mai ieftin decât Clujul, „un restaurant ok, poate 250-300. Nu neapărat cele mai fiță, dar nici ultima ghenă de pe cartiere.” E o problemă națională, nu doar locală.

Tot mai mulți se întreabă, pe bună dreptate: „Eu nu știu cum se descurcă studenții, sincer să fiu.” Pentru că da, în vremurile recente, „mâncatul în oraș a fost și este o aroganță pentru studenți.” Așa că ironia amară devine justificată: „Ai bani, mănânci. Nu ai bani, nu ți-e foame.” Unii o văd ca pe o glumă, alții ca pe o realitate crudă.

De fapt, ce vedem este o disonanță: salarii estice, prețuri vestice. Cum bine observă un alt utilizator: „Noi ne aliniem la costuri, suntem vestici. Dar datoria statului și veniturile sunt foarte estice.” Sau mai concis: „Orașul e scump și be*****e costă.” Cine poate să contrazică asta, mai ales când „nu te mai așezi la o masă fără să lași suta, aia-i clar”?

Pentru unii, răspunsul e simplu: „Eu las bacșiș 5%. Lăsam în trecut 20%, apoi 10%, imediat o să las 2% și nu mă deranjează.” O reacție de adaptare la scumpire. Pentru alții, realitatea e amară dar pragmatică: „Mai bine îmi fac o cafea acasă sau beau la birou și salvez un ban decât să îmi dau palme în Oradea.”

Concluzia? Nu e. Dar dacă vrei un oraș unde un cappuccino slab, un view la cimitir și o cupă minusculă de înghețată pot costa cât un city-break... Bine ai venit la Cluj. Orașul unde „scam” nu mai e doar feeling, e strategie de dezvoltare urbană.