Dilema unei mămici care nu-și botează bebele: De ce se tem românii de copiii nebotezați?/ Răspunsurile îți „îngheață” mintea:„O să îi dea ateism la al meu”

De ce se tem românii de copiii nebotezați? Spoiler: Nu, nu levitează

Într-un oraș ca și Clujul, în care nu puțin sunt cei care își fac cruce când trece cu troleibuzul pe lângă Catedrala Mitropolitană din Piața Avram Iancu, dar și când aud că un copil nu e botezat, o mamă a avut tupeul suprem: a spus public că nu și-a botezat copilul. Nu, nu pentru că era ocupată cu inițierea în yoga sau horoscop, ci din convingeri personale. Adică exact ce activează imediat radarul de băgători în seamă.

„Am ales să nu îmi botez copilul . Din convingeri personale în primul rând iar în al doilea rând aș fi putut să fac un botez pentru dar, însă niciodată nu am înțeles ce legătură are inițierea într-o religie a unui bebeluș care încă nu înțelege conceptul cu manele, 6 feluri de mâncare și bineînțeles plicul cu salarul minim pe economie . Ca să nu mă lungesc , de câte ori vine vorba și spun ca nu mi-am botezat copilul primesc niște priviri !!! Probabil dacă mi-aș tatua copilul ar fi cam aceleași reactii. Vă rog să îmi spuneți ce înseamnă pentru alții decizia mea de a nu boteza copilul . La ce se gândesc ?”

Ei bine, Internetul a explodat. Pentru unii, această decizie e un semn de degenerare morală. Pentru alții, un pas mic pentru părinte, un salt uriaș pentru libertatea de alegere.

Unul dintre comentatori observă plastic: „Românul nu e religios în vid, e religios doar dacă îl vede lumea. E mai important ce zice vecina decât ce simți tu.” Altul completează: „La noi religia nu e credință, e teamă. De rușine, de gura lumii, de Doamna Stimată de 65 de ani care urlă ‘Cristos a Înviat’ când își dă buletinul la vot.”

Au fost și reacții mai directe:
„E păcat, măi mamă.”
„Copilul tău o să dea ateism la al meu!”, probabil este cea mai aberantă dintre toate.
„Botează-l, că poate așa nu mai face colici.”
„Și când a făcut dinți, ce scuză ai mai avut?”
„Botezul e ca vaccinul spiritual. Se face repede și poate aduce și un iPhone dacă ai nașii potriviți.”

Unii au dezvăluit că nici ai lor copii nu sunt botezați. „Am primit acuzații că i-au intrat dracii în ei, că plâng prea mult. Păi, și după botez au plâns! Ce să le mai faci, să-i duci la exorcizare?” scrie o mamă.

Altcineva povestește despre presiunea socială în forme subtile: „Imediat cum te văd cu copil mic, vecinii devin camere de luat vederi. ‘L-ați botezat? Cine-s nașii? Faceți și masă?’ Parcă e anchetă.”

O altă utilizatoare remarcă absurdul situației: „Ruda mea a rămas șocată când a aflat că nu e botezat copilul. Mi-a zis: Nu știam că se poate! Nu credeam că e permis!” Aparent, ideea de a trăi în afara calendarului bisericesc pare mai periculoasă decât lipsa unei roviniete.

Mai pragmatici, unii spun lucrurilor pe nume: „Botezul e pentru plic. Nunta e pentru bani. Restul sunt detalii.” Cineva a calculat chiar un raport calitate-preț: „Deja e investiție. Botezul iese mai bine decât cununia, că se mănâncă mai repede și lumea pleacă devreme.”

Și totuși, după ce trec vreo doi ani și copilul nu levitează prin casă, nu rostește pasaje din Nietzsche și nu rupe cruci din perete, lumea... uită. „La început toți se înghesuie cu întrebări. După un an, nimeni nu mai întreabă nimic. Mai ales dacă nu e de mâncare.”

Așa că de ce se tem românii de copiii nebotezați? Poate pentru că, într-o societate unde tradiția bate logica și unde „așa se face” ține loc de argument, libertatea de alegere sună ca o blasfemie. Sau poate doar pentru că, dacă nu e botezat, nu se face petrecerea. Și atunci e păcat. Mare păcat.

Comentarii Facebook