De la scris, direct la țintă! Jurnaliștii au lăsat tastatura și au pus mâna pe arme la evenimentul IPJ Cluj: „Cel mai bun să câștige” FOTO/VIDEO
Cu prilejul Zilei Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a organizat un eveniment special de tir destinat exclusiv jurnaliștilor acreditați. Activitatea a avut loc luni, 23 martie 2026, de la ora 10:00, la Squad Store, în Florești, la poligonul de tragere.
Deși organizatorii au anunțat un număr limitat de 20 de locuri, la eveniment au participat 13 jurnaliști. Aceștia au avut ocazia să testeze atât pistolul, cât și o carabină de tip Heckler & Koch SP5, într-un cadru controlat și sub supraveghere de specialitate.

La activitate a fost prezent și șeful IPJ Cluj, comisarul-șef Radu-Adrian Moșuțan, care a transmis un mesaj de apreciere pentru colaborarea cu presa.
„Vreau să vă mulțumesc pentru buna colaborare pe care o avem împreună și gazdei care ne-a primit de fiecare dată și a fost deschisă mereu. Vă doresc succes fiecărui participant și la sfârșit vă așteaptă un premiu. Cel mai bun să câștige”, a declarat comisarul-șef Radu-Adrian Moșuțan.

La finalul competiției, primii trei jurnaliști clasați au primit din partea organizatorilor diplome, trofee și premii simbolice, precum obiecte promoționale (cani și alte articole personalizate).
- Locul 1: Mago Pal
- Locul 2: Camelia Bețu
- Locul 3: Andrei Narița (Știri de Cluj)
Ceilalți participanți au fost recompensați cu premii de participare, în semn de apreciere pentru implicare.

Evenimentul a avut ca scop consolidarea relației dintre polițiști și reprezentanții mass-media, dar și familiarizarea jurnaliștilor cu activitățile specifice din domeniul tirului sportiv.
