Cursuri gratuite de coafor și frizerie pentru clujeni. Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a primi diploma râvnită de multă lume
În Cluj și Bistrița începe un proiect dedicat tinerilor care vor să-și construiască un viitor în domeniul frumuseții. Inițiativa, intitulată „Muncă și Pasiune. Tineri pregătiți pentru viitor”, este cofinanțată din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare, și pune la dispoziție cursuri gratuite de coafor și frizerie.
Programele vor debuta în lunile august și septembrie, iar la final participanții vor primi diplome recunoscute atât în România, cât și la nivel internațional. Cursul de coafor are o durată de șase luni, iar cel de frizerie se desfășoară pe parcursul a trei luni.
Pentru a se înscrie, tinerii trebuie să aibă între 17 și 29 de ani, să nu fie angajați, să nu urmeze nicio formă de învățământ și să fi absolvit cel puțin 10 clase. Înscrierea presupune prezentarea actelor de identitate și a documentelor școlare, iar acolo unde este cazul, și acordul tutorelui legal.
Cei interesați sau cei care cunosc persoane eligibile pot solicita detalii suplimentare la numărul de telefon 0756 528 996. Acest proiect își propune să le ofere tinerilor fără ocupație o șansă reală de a învăța o meserie și de a-și construi o carieră stabilă.

0 Comentarii