Când se deschide circulației primul tronson din calea ferată Cluj - Oradea. Tăietura Turcului dă mari bătăi de cap: „Cablurile și conductele, obstacole”
După aproape doi ani în care circulația feroviară dintre Cluj-Napoca și Oradea a fost suspendată pe anumite sectoare din cauza lucrărilor de modernizare, apar primele semnale concrete că o parte a traseului ar putea redeveni funcțională chiar în cursul anului 2026. Potrivit Asociația Pro Infrastructura, lotul 1 al proiectului, între Cluj-Napoca și Aghireșu, a ajuns într-un stadiu care oferă șanse reale pentru reluarea traficului feroviar pe un tronson de 30,411 kilometri.
S-ar putea să circulăm, în curând, pe calea ferată Cluj-Napoca - Oradea
„Pe lotul 1, între Cluj-Napoca și Aghireșu, lucrările au avansat suficient cât să existe șanse reale ca trenurile să revină pe un tronson de 30,411 kilometri în cursul acestui an, chiar dacă reluarea traficului s-ar face, cel mai probabil, fără electrificare în prima fază”, transmit reprezentanții Asociației Pro Infrastructura. Aceștia subliniază că acesta este cel mai avansat dintre cele patru loturi ale proiectului de modernizare a liniei spre Oradea și mai departe către frontiera cu Ungaria.
Ultima raportare oficială a CFR SA, realizată în decembrie 2025, indica un stadiu fizic al lucrărilor de aproximativ 55% pe tronsonul Cluj – Aghireșu. Observațiile recente din teren confirmă în mare parte aceste date. Aproximativ jumătate dintre lucrări sunt finalizate, însă în zona metropolitană a Clujului ritmul este vizibil mai lent.
„În zona urbană există fundații și stâlpi pentru catenară, dar încă prea puțină șină montată pentru un ritm care să inspire optimism total”, arată analiza din teren realizată de API. Datele tehnice ale lotului arată amploarea investiției: lungimea tronsonului este de 30,411 kilometri, lucrările sunt executate de Asocierea Railworks, formată din Alstom Transport (lider) și Arcada Company S.A.. Valoarea contractului se ridică la 1,611 miliarde de lei fără TVA. Lucrările au început la 30 ianuarie 2023, iar termenul oficial de finalizare este august 2026, dată critică pentru absorbția fondurilor europene prin PNRR.
Un punct sensibil rămâne infrastructura feroviară din interiorul orașului. Podul de la intrarea în Cluj-Napoca nu va fi demolat complet, ci va fi reabilitat parțial. Se vor păstra pilele existente, se vor reface banchetele cuzineților și va fi montat un tablier nou. Soluția este considerată un compromis tehnic menit să reducă durata și costurile lucrărilor.
În schimb, situația de la Tăietura Turcului rămâne una dintre cele mai problematice. „Deocamdată n-avem nimic în teren”, semnalează API, explicând că principala dificultate este lipsa fondurilor pentru relocarea utilităților. Oficialii CFR au vorbit despre o posibilă formulă de tip „joint venture” cu deținătorii rețelelor de utilități, astfel încât costurile și lucrările să fie împărțite.
Situația de la Tăietura Turcului rămâne una dintre cele mai problematice pentru calea ferată Cluj-Oradea
„Practic, compania încearcă să deblocheze birocratic o zonă în care cablurile și conductele au devenit obstacolul principal pentru realizarea pasajului”, mai arată asociația. Dincolo de zona metropolitană, ritmul de lucru este considerabil mai bun. Sunt deja vizibile porțiuni consistente cu cale de rulare montată, traverse și șină pe fir dublu, peroane noi în mai multe puncte de oprire, precum și două poduri metalice cu zăbrele montate pe poziție. Consolidările în zonele dificile par finalizate, iar progresul general susține scenariul în care, până în vară, tronsonul ar putea atinge un nivel suficient de execuție pentru decontări importante din fonduri europene.
Totuși, chiar și după modernizare, linia nu va deveni una de mare viteză în sensul clasic. „Configurația actuală rămâne sinuoasă, cu multe curbe, ceea ce înseamnă viteze de exploatare de 80–100 km/h pe multe sectoare, nu 140–160 km/h ca pe coridoarele europene”, concluzionează Asociația Pro Infrastructura. Modernizarea este astfel una pragmatică, necesară pentru readucerea liniei la standarde funcționale și pentru stoparea degradării continue a infrastructurii feroviare.
0 Comentarii