Cum s-a produs accidentul cu patru mașini de pe centura Apahida. Trei persoane rănite, un tânăr de 26 de ani a trebuit descarcerat
Un accident rutier grav s-a produs sâmbătă, 1 iunie, în jurul orei 12:00, pe centura ocolitoare Apahida (DN VOCNE), unde patru autovehicule au fost implicate într-o coliziune în lanț.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj pentru Știri de Cluj, trei persoane au fost rănite și transportate la spital.
„La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 12.00, pe Drumul Național VOCNE a avut loc un accident rutier în care au fost implicate patru autovehicule, soldat cu rănirea a trei persoane”, au transmis reprezentanții IPJ.
CITEȘTE ȘI: Cluj- Accident pe centura Apahida: Patru mașini implicate, traficul este complet blocat. Trei persoane rănite. Un tânăr extras din mașină de pompieri VIDEO
Din primele cercetări reiese că un tânăr în vârstă de 26 de ani ar fi pierdut controlul volanului și a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu o mașină condusă de o femeie de 32 de ani.
„Din primele cercetări reiese că un tânăr de 26 de ani ar fi pătruns cu autoturismul pe sensul opus de mers, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în cadrul anchetei, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie de 32 de ani. În urma impactului inițial, alte două autovehicule au fost avariate”, se mai arată în comunicatul poliției.
În urma accidentului, tânărul și alte două persoane aflate într-unul dintre celelalte autoturisme au fost rănite și au necesitat îngrijiri medicale.
CITEȘTE ȘI: Accident în lanț pe centura Vâlcele–Apahida! Patru mașini distruse, trei persoane au nevoie de îngrijiri medicale FOTO/VIDEO
„În urma evenimentului rutier, tânărul de 26 de ani și alte două persoane aflate într-unul dintre autoturisme au suferit leziuni, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Cluj.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în toate cazurile.


4 Comentarii