Cum au reușit salvamontiștii să salveze viața tânărului căzut de pe stânci în Cheile Turzii. Intervenția a fost EXTREM de grea și periculoasă VIDEO

Salvare dramatică în Cheile Turzii: un tânăr lovit de o piatră a fost preluat cu elicopterul SMURD după o operațiune extrem de dificilă coordonată de salvamontiștii clujeni

Incidentul s-a produs în zona de grohotiș, acolo unde o piatră desprinsă de pe versanți a lovit un tânăr în zona spatelui, provocându-i un traumatism serios. Salvatorii montani aflați în permanență la Baza Cheile Turzii au fost alertați imediat și au pornit spre locul accidentului. Operațiunea a necesitat inclusiv sprijin aero din partea elicopterului SMURD Mureș.

Victima se afla într-o zonă extrem de dificilă, greu accesibilă, dar echipa de intervenție a ajuns rapid, i-a acordat primul ajutor și a solicitat sprijinul elicopterului pentru ridicarea și transportarea accidentatului.

În același timp, în sprijinul echipei din Cheile Turzii au venit și salvamontiștii care asigurau permanența în Baza Băișoara. Împreună, aceștia au reușit o manevră extrem de riscantă: transportul victimei pe targă pe o distanță de circa 70 de metri, printr-o zonă de grohotiș abrupt, până într-un punct în care medicul de pe elicopter a putut fi coborât prin troliere pentru a ajunge la rănit.

După stabilizarea tânărului, acesta a fost ridicat cu ajutorul troliului și transportat de urgență cu elicopterul la spital.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a transmis un mesaj de apreciere: „Constat cu satisfacție că exercițiile la care au participat salvamontiștii clujeni în ultima perioadă au fost de un real folos, aceștia intervenind rapid și eficient, într-o zonă extrem de dificilă. Le mulțumim pe această cale pentru modul extrem de profesionist în care au gestionat acțiunea de salvare.”

CITEȘTE ȘI: VIDEO Operațiune de salvare dramatică în Cheile Turzii. Un tânăr căzut de pe stânci a fost preluat de elicopterul SMURD


Comentarii Facebook