Duminica 6 Octombrie

Cum au plănuit cei doi hoți spargerea de la USAMV. Anchetatorii suspectează existența unui alt complice


Noi detalii au ieșit la suprafață în cazul spargerii de la USAMV, de la începutul lunii trecute, când doi hoți, de 25 și 26 de ani, au cauzat pagube de peste 150.000 lei.

Potrivit motivării care a stat la baza arestării preventive a celor doi, transmisă luni de Judecătoria Cluj-Napoca, la solicitarea Mediafax, din probatoriu rezultă că, înainte de comiterea furtului, aceştia au mers în universitate şi au cercetat locul.

Există probe şi indicii temeinice că inculpaţii au comis infracţiunea de furt calificat, reţinându-se că în noaptea de 2/3 octombrie, în intervalul orar 01:15 – 01:20, L.D. şi A.E.S, având măşti pe faţă, au pătruns prin escaladarea gardului în curtea interioară. Apoi, prin forţarea unui geam, au pătruns în clădirea rectoratului, unde, prin forţarea uşii de acces, au pătruns în casierie, au distrus sistemul de alarmă şi au sustras din interiorul seifului suma de 67.053 lei şi bonuri de combustibil în valoare totală de 90.000 lei.

Din probatoriu rezultă că cei doi s-au aflat la o dată anterioară în incinta USAMV, unde au desfăşurat activităţi de pregătire şi de cercetare a locului faptei, au căutat locul unde se află casieria de unde urmau să sustragă banii. Ei au folosit un autoturism şi aveau obiecte, respectiv un flex de mari dimensiuni, care să ducă la tăierea unor obiecte dure, cum ar seiful, în măsura în care nu ar fi reuşit să îl deschidă”, se arată în motivare.

Anchetatorii au suspiciunea că ar mai exista încă un complice la această spargere.

Există posibilitatea ca la faptă să îşi mai fi adus contribuţia încă o persoană, aşa cum apare în imaginile din datele anterioare. Unul dintre cei doi inculpaţi nu are nicio ocupaţie, fiind condamnat şi în trecut pentru infracţiuni contra patrimoniului. Pe numele său există un mandat de arestare preventivă emis în lipsă, iar de la momentul în care a săvârşit infracţiunea se ascunde şi se sustrage de la urmărirea penală prin diferite locuri ale ţării”, se mai arată în document.


Comentarii Facebook