Duminica 25 Septembrie

Cum a decurs slujba de Bobotează la Cluj - VIDEO


Clujenii nu au dat buluc la Slujba de Bobotează, de la catedrala mitropolitană, din Piața Avram Iancu. 

Slujba a început la ora 10.00, iar soborul condus de ÎPS Andrei, mitropolitul Clujului, a sfințit apa, care la final a fost distribuită enoriașilor. Oamenii au primit apă la PET, pentru a duce acasă în această sărbătoare foarte impotantă pentru creștini.

Evenimentul a fost supravegheat de jandarmi și s-au respectat regulile din pandemie, oamenii păstrând distanța fizică și măști.

Boboteaza sau epifania este sărbătorită la 6 ianuarie de către Biserica ortodoxă și catolică. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. În grecește, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin "Arătarea Domnului", adică a Sfintei Treimi.

Creștinii occidentali comemorează în primul rând (dar nu numai) vizita magilor la nașterea Pruncului Iisus și astfel manifestarea fizică a lui Iisus către Neamuri. Ortodocșii comemorează botezul lui Iisus în râul Iordan, văzută ca o manifestare către lume a Fiului lui Dumnezeu (Arătarea Domnului).

În localitățile așezate pe malul unui râu, pe malul Dunării sau pe țărmul mării, se obișnuiește că preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar înghețată, după care sar câțiva flăcăi curajoși pentru a o aduce înapoi. În toate bisericile ortodoxe, preoții fac agheasmă (apă sfințită), cu care "botează" apele, oamenii, animalele și casele. Înainte de regimul comunist, această datină exista și la București, Patriarhul coborând Calea Victoriei de la Palatul regal până la Dâmbovița, unde pocăiții, îmbrăcați în halate albe, se aruncau în apa înghețată pentru a o ridica.

Această tradiție face parte din multe altele în legătură cu Boboteaza, încărcate de practici magice și obiceiuri agrare preluate în creștinism din tradițiile anterioare, precum fertilitatea, purificarea, cinstirea apei și a focului. Boboteaza este astfel și o sărbătoare dedicată purificării naturii, și mai ales a apelor, de forțele răului. Acum se colindă, se prevestește cum va fi vremea în noul an, sau cum va fi recolta. Se crede că în aceste zile animalele vorbesc, căpătând puteri neobișnuite. Peste obiceiurile creștine ortodoxe de sfințire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus și multe practici păgâne, cum ar fi afumarea grajdurilor și a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoțite de tot felul de strigături și zgomote. Toate acestea au în general un rol de curățare și de îndepărtare a răului. Tradiția ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie și grâu fiert și să se bea vin roșu.

Comentarii Facebook