CULMEA TUPEULUI la Cluj, în plină perioadă de pandemie! Un șofer a fost prins RUPT de beat la volan de două ori în aceeași zi


Polițiștii clujeni au depistat, în curusul zilei de doi mai, un conducător auto care s-a urcat la volan deși se afla într-o stare avansată de ebrietate. 

La data de 2 mai a.c., în jurul orei 15.20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au depistat un conducător auto de 64 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, în timp ce se deplasa pe strada Teilor, din municipiu”, informează IPJ Cluj.

Întrucât emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de peste 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei. 

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, bărbatului fiindu-i reţinut permisul de conducere. 

Totuși, șoferul nu s-a învățat minte, iar doar câteva ore mai târziu, în jurul orei 19.20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii, Biroul de Ordine Publică l-au depistat din nou în trafic, în timp ce  se deplasa pe strada Laminoriştilor, din municipiu. 

Fiind testat din nou cu aparatul etilotest, a reieşit o alcoolemie de peste 1.15 mg/l  alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice. 

Bărbatul a fost reţinut de către poliţişti pentru 24 de ore, iar la data de 3 martie a.c., acesta a fost prezentat în faţa magistraţilor care au dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile. 

Șoferul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.


Comentarii Facebook