Marti 26 Mai

Coșmar auto pe strada Regele Ferdinand. Tot centrul este afectat - VIDEO


Strada Regele Ferdinand, din centrul Clujului, a intrat în reparații, iar traficul se derulează numai pe o bandă. Pentru că traficul este restricționat, se circulă greu și pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, pe sensul Prefectură - Mănăștur.

Conform datelor oferite de Primăria Cluj-Napoca, lucrările ar urma să dureze 11 luni, iar pentru a se putea înainta traficul este restricționat la o bandă, pe sensul Piața Unirii - intersecția cu Piața Mihai Viteazu.

Transportul în comun pe direcția spre centru va folosi ca și ruta alternativă străzile I.P. Voitești și F.J. Curie (liniile 9, 19, 22, 29, 42, 52). Linia de troleibuz nr. 1 va circula pe ambele sensuri ale străzii Paris - B-dul 21 Decembrie 1989. Stația din Piața Mihai Viteazu, zona pod Traian, spre centru va fi suspendată temporar și va fi înlocuită de stația de pe strada I.P. Voitești. 

Pe strada F.J. Curie se vor desființa provizoriu parcările de pe partea stânga pe sensul de mers pentru a permite circulația mijloacelor de transport în comun. Măsurile vor fi implementate până la finalizarea tuturor lucrărilor de asfaltare a carosabilului de pe strada Regele Ferdinand. 

Pe toată perioada de execuție a lucrărilor, vor fi închise circulației auto și străzile E. Zola și S. Pușcariu, asigurându-se doar culoare pentru pietoni.

Lucrările sunt executate de către SC Diferit SRL, durata de execuție fiind de 11 luni.

La final, strada va fi reasfaltată, iar zona din fața Galeriilor Ferdinand, Trezorerie va fi refăcută și va avea bănci.

reamenajare-strada-ferdinand-2.jpg

reamenajare-strada-ferdinand-0.jpg

Comentarii Facebook