Controale de amploare la Huedin. Câte amenzi s-au dat într-o singură zi


Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au desfășurat, în cursul zilei de joi, 12 noiembrie, o acțiune punctuală pe raza de competență în scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, creșterii gradului de disciplină rutieră în rândul participanților la trafic și combaterii delictelor silvice.

De asemenea, activitățile desfășurate de aceștia au vizat verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară stabilite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel, au fost legitimate 57 de persoane și verificate peste 40 de autovehicule. 

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 38.235 de lei. 

Dintre acestea, 29 au fost aplicate pentru încălcări ale normelor rutiere prevăzute de OUG 195/2002 R, fiind retras în acest context un certificat de înmatriculare.

Totodată, alte 9 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcări ale normelor de protecție individuală prevăzute de Legea 55/2020, 3 sancțiuni pentru încălcarea OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, încălcarea normelor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, dar și în confirmitate cu Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.


Comentarii Facebook