Controale de amploare la Cluj. Câte amenzi s-au dat în primele zile din 2020


Polițiștii clujeni au desfășurat, în primele zile ale lunii ianuarie, o serie de controale de amploare pe raza municipiului Gherla.

În perioada 31 decembrie 2019 – 5 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla - Secția 7 Poliție Rurală - au organizat şi desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere produse pe fondul conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, precum și a nerespectării regimului legal de viteză”, informează IPJ Cluj.

Astfel, în cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au legitimat 214 persoane și au controlat 145 de autovehicule, impunându-se aplicarea a 58 de sancţiuni contravenţionale. 

Au fost reținute 5 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, 3 dintre acestea fiind reținute pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, iar alte 2 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea vehiculelor. 

De asemenea, polițiștii au constatat 4 infracţiuni rutiere (conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat).


Comentarii Facebook