Comuna din Cluj care se transformă într-o bijuterie. Lucrările sunt aproape gata: „Am reușit să aducem standarde moderne de confort și siguranță”
Comuna Apahida intră într-o nouă etapă de dezvoltare, odată cu finalizarea unuia dintre cele mai ample proiecte de modernizare urbană din ultimii ani. Primarul Cristina Belce a anunțat că lucrările desfășurate pe străzile Avram Iancu, Decebal, Republicii, Parcului și Mihai Viteazu se află pe ultima sută de metri, transformând una dintre cele mai importante zone ale localității într-un spațiu mai sigur, mai verde și mai bine conectat.
Comuna Apahida este modernizată, lucrările sunt aproape gata la mai multe străzi importante
„Prin acest proiect, Apahida își schimbă fața. Am reușit să aducem standarde moderne de confort și siguranță în inima comunei, păstrând totodată echilibrul între infrastructură și mediu. Le mulțumesc locuitorilor pentru răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă pe durata lucrărilor”, a declarat primarul Cristina Belce.
Cristina Belce, mesaj emoționant pentru locuitorii din Apahida: „Suntem doar la început!’
Rezultatele sunt deja vizibile: 2.250 de metri liniari de străzi au fost modernizați, cu un carosabil lărgit la 6 metri, oferind condiții mai bune pentru trafic și siguranță rutieră. În paralel, au fost amenajați tot 2.250 de metri liniari de trotuare, pentru a facilita circulația pietonală în condiții optime.
De asemenea, au fost reamenajate sau create 228 de locuri de parcare, un aspect esențial pentru o zonă intens circulată, dar și un element care contribuie la fluidizarea traficului. Pe strada Avram Iancu a fost înlocuit un podeț vechi, măsură necesară pentru siguranța rutieră și pentru buna drenare a apelor pluviale. În total, proiectul a inclus și realizarea unei rețele noi de canalizare pluvială, pe o lungime de 1.270 de metri liniari.
Primarul Cristina Belce le mulțumește locuitorilor pentru răbdare pe toată durata lucrărilor
Componenta verde a proiectului are și ea o importanță aparte: aproximativ 2.050 de metri pătrați de spații verzi au fost amenajați, iar 200 de arbori au fost plantați, contribuind la un mediu mai sănătos și la reducerea poluării.
Primarul Cristina Belce subliniază că astfel de investiții dau consistență dezvoltării durabile a comunei Apahida și au un impact direct asupra calității vieții locuitorilor. „Este un pas important spre o comună modernă, europeană, în care infrastructura, spațiile verzi și confortul cetățenilor merg mână în mână”, a adăugat edilul.
Weekend verde în Apahida! Localnicii se adună să planteze sute de puieți, iar la final îi așteaptă un ceaun delicios!
Proiectul de modernizare din centrul comunei Apahida reprezintă o investiție strategică, menită să crească atractivitatea localității și să consolideze statutul acesteia ca una dintre cele mai dinamice comunități din zona metropolitană Cluj.
2 Comentarii