VIDEO. Compania de Apă Someș, în fața unei schimbări majore? Tișe: „Normalitatea ar fi să fie o singură companie”. Ce s-ar întâmpla cu tarifele clujenilor

Alin Tișe anunță schimbări la vârful Companiei de Apă Someș: „Undeva pe finalul anului am putea avea manageri noi”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spune că, spre finalul acestui an, Compania de Apă Someș ar putea avea o nouă conducere și că singurul criteriu ar trebui să fie competența, nu apartenența politică.

Anunțul vine după un an în care compania a fost în centrul mai multor scandaluri în plenul Consiliului Județean Cluj, de la bugetul cu bonusuri de zeci de milioane de lei până la deplasarea directorului general în Brazilia.

„Undeva pe finalul anului am putea avea manageri noi la compania de apă. Compania de apă este o companie foarte importantă. Trebuie oameni care să se priceapă. Nu am niciun favorit și nu aș vrea să politizăm această situație”, a declarat Alin Tișe.

Președintele CJ Cluj a insistat că nu susține pe nimeni pentru viitoarele funcții de conducere: „Dorința mea e să avem oameni pricepuți din domeniu, nu oameni din politic, oricât de mult și-ar dori partidele”.

Ideea unei fuziuni cu operatorul de la Turda

A doua parte a declarației vizează un subiect mai vechi și mult mai sensibil: comasarea celor doi operatori regionali de apă din județ. În județul Cluj funcționează în paralel Compania de Apă Someș, controlată de Consiliul Județean Cluj, și Compania de Apă Arieș, cu sediul la Turda, care deservește municipiile Turda și Câmpia Turzii, plus 12 comune din zonă.

„Dacă s-ar unifica compania de apă cu cea de la Turda, am trece la alt nivel cu fonduri europene, la alt nivel. Normalitatea ar fi să fie o singură companie. Eu voi încerca să port această discuție”, a mai spus Tișe.

Diferențele dintre cei doi operatori sunt vizibile direct în factura clujenilor. Potrivit listei de prețuri și tarife avizate de ANRSC, actualizată la 1 mai 2026, clienții Companiei de Apă Someș plătesc 16,19 lei pe metrul cub de apă și canalizare, cu TVA, în timp ce clienții Companiei de Apă Arieș plătesc 22,23 lei, cu aproximativ 37% mai mult, deși sunt în același județ.

Comentarii Facebook