Miercuri 24 Aprilie

Codin Maticiuc nu a UITAT refuzul managerului Spitalului de Copii din Cluj, de a renova spitalul: ”Îl vom renova cu forța!” - VIDEO


Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis, care renovează spitale publice cu bani privați, nu a uitat refuzul primit de la managerul Spitalului de Copii din Cluj, unde a vrut să investească bani în renovare. 

Cât timp este domnul manager Aldea acolo nu vom relua nicio discuție. Nu suntem încă în postura aia… În momentul în care vom termina toate spitalele din țară ne vom duce și la acel spital și vom încerca ori să schimbăm managerul, ori să îl rugăm în genunchi să ne lase să renovăm și acel spital. Până atunci nu e cazul. 

Acel incident nefericit a fost pentru că noi am contactat un manager, pe acel domn Aldea, pentru că eu simțeam că le datorez celor de la Untold și Sports Festival o venire la Cluj, cu niște bani. Ei donau bani către noi, făceau super evenimente, care ne făceau vizibili la Cluj, după care eu luam banii și mergeam în altă parte în țară”, a relatat Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis.

Acesta a explicat că sistemul după care funcționează organizația pe care o conduce prevede că managerii de spitale trebuie să îi contacteze pe ei. ”Deși avem acest sistem, noi am contactat Spitalul. Acum a fost prima dată când am încălcat regula. Ne-a sunat nouă bine, Spitalul Pediatric din Cluj. Cred că ar fi frumos să renovăm.

Prima dată managerul ne-a spus că ar fi frumos să renovăm, iar apoi nu ne-a mai răspuns la mesaje. Normal că nu am mai mers acolo, decât dacă vom termina cu toate spitalele din țară și atunci îl renovăm și pe ăla cu forța”, a mai spus Codin Maticiuc.

În cele din urmă, Fundația a fost contactată de cei de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj și vor investi 250.000 de euro în modernizarea Maternității ”Dominic Stanca”. Fondurile sunt alocate de Untold și Sports Festival. 

Spitalul de Copii din Cluj nu a vrut banii pentru că Fundația Metropolis și-ar fi făcut reclamă

Codin Maticiuc explica acum un an că managerul Spitalului de Copii, Cornel Aldea, a transmis că nu vrea banii pentru că donatorii ar fi putut să își facă reclamă.

Mi-am călcat pe principii și am lăsat directorul fundației sa contacteze un spital din Cluj. A contactat Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj, pe domnul manager Cornel Aldea spunând ca le stăm la dispoziție cu orice, orice nevoie. După câteva mailuri conducerea spitalului nu a mai răspuns. Am refuzat să cred și am solicitat numărul managerului și i-am scris pe wapp. Mi-am luat un mega seen.

Într-un final apoteotic directorul fundației Metropolis a dat de manager care i-a spus telefonic că nu-și dorește să ne implicam în renovare pentru că nu vrea să "ne facem reclama" cu acest lucru. Desigur transparența de "before and after" și faptul ca postez exact ce am făcut și cât a costat nu este pentru oricine. Domnul manager Aldea a spus că poate renova spitalul cu firme care nu îi cer sa filmeze acest "before and after" care la noi e obligatoriu ca să arătăm unde merg banii donatorilor”, spunea Codin Maticiuc, acum un an.

Codin Maticiuc a vrut să renoveze Spitalul de Copii din Cluj, dar a fost refuzat de director. Motivul e HALUCINANT! Ne merităm soarta

Conducerea Spitalului de Copii Cluj spunea că a refuzat banii pentru că erau lucrări de reparații minore

Cornel Aldea, directorul Spitalului de Copii, spunea anul trecut, prin purtătorul de cuvânt, că unitatea sanitară nu are nevoie de bani. ”Întrucât reparațiile pe care le-am solicitat fundației sunt lucrări minore, s-a stabilit realizarea acestora în regie proprie. Prin urmare, nu au mai fost necesare alte sponsorizări cu această destinație”, spunea managerul, care a refuzat banii.

https://www.stiridecluj.ro/social/spitalul-de-copii-cluj-a-explicat-de-ce-a-refuzat-oferta-de-renovare-facuta-de-fundatia-lui-codin-maticiuc 

Comentarii Facebook