Clujul vrea să protejeze natura! Prefectura și primarii stabilesc zone prioritare pentru biodiversitate: Peste 28% din județ deja protejat

Clujul, în prim-plan pentru biodiversitate: Prefectura organizează consultări pentru Zonele Prioritare de Conservare

Prefectura județului Cluj a demarat o serie de consultări pentru identificarea și desemnarea Zonelor Prioritare pentru Biodiversitate (ZPB), conform Strategiei Europene pentru Biodiversitate 2030. Inițiativa face parte din implementarea Jalonului 34 din PNRR și are ca scop găsirea unui echilibru între dezvoltarea locală și conservarea resurselor naturale.

Astăzi, prefectul Clujului, Maria Forna, a convocat o întâlnire la care au participat subprefectul Florentin Burz, consilieri ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, precum și reprezentanți ai Oficiului de Cadastru, Gărzilor Forestieră și de Mediu, Direcției Silvice și ocoalelor silvice private.

Scopul principal al întâlnirii a fost stabilirea unui mod unitar de colectare a datelor de la unitățile administrativ-teritoriale, informații esențiale pentru fundamentarea deciziilor privind protecția biodiversității.

Protecția naturii versus dezvoltare locală

„Este esențial să găsim acel echilibru între protejarea bogăției naturale a județului nostru și nevoile de dezvoltare ale comunităților locale. Printr-o colaborare strânsă cu autoritățile locale și cu specialiștii din domeniu, ne vom asigura că deciziile pe care le vom lua vor permite atât dezvoltarea județului Cluj, cât și conservarea patrimoniului natural pentru generațiile viitoare”, a declarat prefectul Maria Forna.

Peste 191.000 hectare, adică aproximativ 28% din suprafața județului, se află deja în zone protejate, însă autoritățile doresc extinderea și consolidarea acestor arii, fără a afecta proiectele de dezvoltare durabilă.

Pașii următori

Săptămâna viitoare, prefectura va organiza consultări punctuale între primării și consultanți pentru a clarifica metodologia proiectului și datele necesare. Instituția Prefectului Cluj va facilita coordonarea între nivelul central și UAT-uri, pentru a asigura implementarea rapidă și eficientă a măsurilor ce vizează conservarea biodiversității.

Comentarii Facebook