Clujul face un pas major pentru incluziunea persoanelor adulte cu dizabilități: Consiliul Județean inițiază planuri de dezinstituționalizare

Consiliul Județean Cluj a aprobat recent inițierea planurilor de dezinstituționalizare pentru persoanele adulte cu dizabilități aflate în centre rezidențiale din subordinea  DGASPC Cluj

Măsura vine ca parte a unui proces amplu ce urmărește integrarea acestora în comunitate și pregătirea lor pentru un trai independent.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța proiectului: „Vorbind de un proces amplu, urmărim integrarea persoanelor adulte cu dizabilități în comunitate și pregătirea acestora pentru un trai independent. Este un pas important deoarece se creează condițiile ca persoanele să fie transferate din centrele de capacitate mare în alternative de tip familial, astfel încât să se evite tulburările comportamentale sau riscurile de neadaptare.”

Planurile se aliniază Strategiei naționale privind prevenirea instituționalizării persoanelor adulte cu dizabilități și accelerarea dezinstituționalizării pentru perioada 2022-2030. Pentru județul Cluj, obiectivul este ca până la 31 decembrie 2030 numărul persoanelor asistate în sistemul rezidențial să scadă la 208, comparativ cu 349 persoane în iunie 2020.

Procesul de dezinstituționalizare presupune o serie de măsuri concrete pentru integrarea în comunitate: dezvoltarea serviciilor de sprijin accesibile, parteneriate cu autoritățile locale pentru identificarea de locuințe sociale și înființarea unui compartiment de locuire incluzivă la DGASPC Cluj.

La nivel național, țintele prevăd ca până în 2026 cel puțin 32% din persoanele adulte cu dizabilități și instituționalizate să beneficieze de sprijin pentru un trai independent, iar procentul persoanelor asistate în sistemul rezidențial să scadă. În perioada 2026-2030, reducerea continuă cu încă 10% din numărul total al persoanelor asistate.

Opt centre rezidențiale din structura DGASPC Cluj vor beneficia de aceste planuri, printre care: Centrul de Îngrijire și Asistență Câțcău, Locuințele Protejate „Speranța” și „Buna Vestire” din Câțcău, centrele din Mociu, Gherla, Jucu, Luna de Jos și Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook