Clujul este campion la imunizare! Peste 80% din personalul Spitalului Județean de Urgență Cluj este imunizat împotriva COVID-19


Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca este în top în ceea ce privește vaccinarea personalului medical, la nivel național, alături de Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni din București. 

La Spitalul Județean Cluj, s-au vaccinat 86% dintre angajați:

  • 1.075 sunt medici (inclusiv 266 medici rezidenți)
  • 830 asistente medicale
  • 388 personal medical auxiliar
  • 14 alt personal medical
  • 300 personal nemedical

86% dintre angajații Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca s-au vaccinat împotriva COVID-19 și suntem unul dintre spitalele din țară cu cea mai mare rată de vaccinare! 

Personalul medical este adesea în contact cu pacienți COVID-19 pozitivi, însă, de la începutul campaniei de vaccinare, cazurile de infectare în rândul angajaților au scăzut considerabil și niciunul dintre angajații noștri nu a dezvoltat o formă gravă a bolii, care să necesite spitalizare. 

Vaccinul este sigur, eficient și cea mai scurtă cale înspre întoarcerea la normalitate. Vă încurajăm și pe voi să vă vaccinați”, transmite Spitalul Județean Cluj.

88,5% dintre lucrătorii din domeniul sănătății și social din România - spitale, ambulanță, personal implicat în campania de vaccinare, farmaciști și personal de laborator, angajați ai centrelor rezidențiale sau personal care acordă îngrijiri medicale și sociale la domiciliu, atât din sistemul public, cât și din cel privat - s-au vaccinat anti-COVID-19 până la acest moment, conform Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea și Institutului Național de Sănătate Publică.


Comentarii Facebook