Clujul devine fortăreața NATO! Investiții uriașe la Baza 71 Aeriană și Divizia „Gemina”. Peste 300 de milioane de euro în joc
Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a avut o vizită oficială la Ministerul Apărării Naționale din București, unde a discutat cu secretarul de stat Sorin Moldovan despre proiecte ce vizează consolidarea siguranței naționale. Clujul joacă un rol strategic în apărarea României și în întărirea flancului estic al NATO.
Cluj, pilon strategic în securitatea națională: Baza Aeriană de la Câmpia Turzii și Divizia 4 „Gemina”, în centrul modernizărilor
Unul dintre cele mai importante obiective aflate în modernizare este Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii. Investiția, estimată la peste 300 de milioane de euro, a început în 2023 și va fi finalizată până în 2031. Lucrările urmăresc adaptarea infrastructurii pentru trecerea de la avioanele F-16 la aeronave multirol F-35, esențiale pentru apărarea spațiului aerian al României și al NATO.
La Cluj-Napoca, Divizia 4 Infanterie „Gemina” rămâne principala structură militară a Forțelor Terestre Române din Transilvania. Aceasta are misiunea de a apăra integritatea teritorială a țării și de a interveni în situații de criză, dezastre naturale sau misiuni internaționale NATO și UE. Trupe pregătite constant și exerciții desfășurate cu aliații asigură un răspuns rapid și eficient la orice provocare.
CITEȘTE ȘI: NATO vrea să blindeze România în cazul unui război cu Rusia. Donald Trump ar putea trimite avioane F-35 inclusiv la Cluj
Alte structuri militare din județ
Clujul găzduiește și alte unități de importanță strategică, precum Unitatea Militară 01270 din Florești și Centrul de Instruire pentru Comunicații și Informatică (CIIC) de la Baza 71. Acestea completează infrastructura de apărare, acoperind logistică, comunicații și instruire.
Prefectul Maria Forna și secretarul de stat Sorin Moldovan au subliniat că securitatea națională este o responsabilitate comună, iar colaborarea dintre administrația civilă și instituțiile militare este esențială pentru siguranța României.
2 Comentarii