Clujul cumpără 50 de locuințe pentru familiile din Pata Rât. Proiect european de aproape 30 de milioane de lei, dezbătut în Consiliul Local

Primăria Cluj-Napoca pregătește unul dintre cele mai importante proiecte sociale din ultimii ani, care vizează mutarea familiilor vulnerabile din Pata Rât în locuințe sociale cumpărate cu fonduri europene. Consilierii locali vor dezbate aprobarea proiectului „LOCUS: Locuire, Oportunități și Coeziune Urbană Sustenabilă”, cu o valoare totală de aproape 30 de milioane de lei, bani destinați achiziției a cel puțin 50 de locuințe și integrării beneficiarilor în comunitate.

Primăria Cluj-Napoca pregătește unul dintre cele mai importante proiecte sociale din ultimii ani, care vizează mutarea familiilor vulnerabile din Pata Rât


Potrivit documentației, proiectul are o valoare de 29.979.272,70 lei, din care 98% reprezintă finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027. Municipiul Cluj-Napoca va contribui cu aproximativ 592.000 de lei, în timp ce Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj participă cu peste 7.600 de lei.

Obiectivul principal este achiziționarea a minimum 50 de locuințe sociale pentru persoane și familii vulnerabile din așezările informale din Pata Rât. Locuințele vor fi cumpărate de pe piața liberă și repartizate beneficiarilor în urma unui proces de evaluare și selecție. Proiectul nu se limitează însă la cumpărarea imobilelor, ci include și servicii complexe de integrare socială.

Beneficiarii vor primi consiliere socială și psihologică, sprijin pentru obținerea documentelor de identitate, acces la servicii medicale și educaționale, orientare către piața muncii, precum și asistență administrativă pentru adaptarea la noul mediu de locuire. Autoritățile urmăresc ca relocarea să fie una durabilă și să reducă riscul revenirii în comunitățile informale.

Documentația justifică proiectul prin problemele grave identificate în zona Pata Rât


Documentația justifică proiectul prin problemele grave identificate în zona Pata Rât: locuințe improvizate și supraaglomerate, lipsa utilităților, venituri foarte mici, acces limitat la educație și servicii medicale, precum și dificultăți majore de integrare pe piața muncii. Autorii proiectului arată că multe familii trăiesc într-o stare permanentă de vulnerabilitate socială și economică, ceea ce impune măsuri complexe, nu doar oferirea unei locuințe.

Proiectul prevede implementarea până la 31 decembrie 2029, iar indicatorii estimați arată că aproximativ 140 de persoane vor beneficia de locuințe noi sau modernizate și de măsuri de integrare socială.

Dacă proiectul va fi aprobat de Consiliul Local și ulterior va obține finanțarea europeană, acesta va deveni unul dintre cele mai ample programe de relocare și incluziune socială derulate în ultimii ani la Cluj-Napoca, cu scopul declarat de a reduce excluziunea socială și de a facilita mutarea familiilor din Pata Rât în locuințe convenționale.

Comentarii Facebook