Sambata 26 Octombrie

Clujenii sunt ALTFEL: Festivitatea de absolvire a unor elevi era să fie ruinată/ Sala a fost inundată, dar: “În 10 min. s-a umplut de oameni care...”


Visul oricărui elev și unul dintre cele mai speciale momente din viața unui adolescent, festivitatea de absolvire, era să fie fie distrusă de către vremea rea și inundațiile din data de 14 iunie. 

Sala în care urma să aibă loc ceremonia festivității și alte incinte din cadrul liceului Transylvania College au fost inundate din cauza vremii. Reprezentanții liceului s-au mobilizat rapid și au făcut un apel de ajutor la părinți și profesori pentru a reuși să salveze evenimentul care urma să aibă loc a doua zi.

În timp util oamenii s-au adunat și s-au apucat de lucru. În doar trei ore aceștia nu numai că au reușit să salveze festivitatea liceenilor, însă au dat dovadă de umanitate și empatie, din ce în ce mai rar întâlnită în ziua de azi.

Noi nu o să postăm despre manele azi, sau despre cum celebrăm corect diversitatea, ci despre suflete, valori și comunitate. Vă dorim să faceți cu toții parte dintr-o comunitate ca și a noastră, să contribuiți fiecare la a o crea – o comunitate a oamenilor buni, cu suflet mare.

Azi este festivitatea de absolvire pentru școala noastră. Azi noapte, sala arăta așa cum puteți vedea în video. Am cerut ajutor profesorilor și părinților, și în 10 minute sala s-a umplut de oameni care timp de peste 3 ore au făcut un efort uriaș împreună. Iar la final au zâmbit și au întrebat cu ce pot ajuta în continuare.

Credem că acesta e cel mai mare dar oferit absolvenților noștri de către fiecare OM din comunitatea noastră: bunătatea, omenia, hărnicia. Simțim multă speranță și recunoștință azi! Vă mulțumim!” se arată într-o postare publicată de către reprezentanții liceului Transylvania College, pe o rețea de socializare.


Comentarii Facebook