Clujenii riscă să rămână cu GUNOIUL pe stradă, din cauza campaniei electorale. Garda de Mediu Cluj răspunde comenzilor? - VIDEO

 

Primarul Emil Boc acuză implicarea politicului în noul scandal privind rampa de gunoi de la Pata Rât. Depozitarea pe rampa temporară nu mai poate fi făcută, din ordinul Gărzii de Mediu Cluj, cu toate că este utilizată de ani buni.

 

Problema aceasta nu a apărut de ieri de astăzi. Eu spun foarte răspicat și fără echivoc. Trebuie scos contextul de campanie electorală din problema gunoaielor. Acolo se depun gunoaie și de ieri și de alaltăieri și de un an și de doi. Acolo știm că rampa veche va fi închisă potrivit normelor europene. Toți știm că în 2013 Consiliul Județean, cu întregul județ realizează o nouă rampă ecologică și acolo vor fi depuse după septembrie 2013 gunoaiele Clujului. În acest moment, toate gunoaiele din tot județul, de la Cluj-Napoca, de la Turda, din Gherla, toate sunt aduse aici la Cluj și pe o rampă adiacentă celeia care se închide temporar se vor stoca gunoaiele”, a explicat Emil Boc. 

 

Jurnaliștii i-au spus că, potrivit Gărzii de Mediu Cluj, nici rampa temporară nu va mai putea fi folosită, Emil Boc a spus că: ”Dumneavoastră nu ați citit documentele pe care eu le-am citit. Actul Gărzii de Mediu se referă la rampa veche, care face parte din normativele europene. Potrivit practicii existente în toate orașele care închid rampe ecologice, la Bistrița sau în alte orașe, pe o locație adiacentă celei care se închide se amenajează temporar o platformă de depunere a gunaoielor. Doar nu o să le pun la ușa dvs. sau la ușa televiziunii x, y, z. Aceste gunoaie se depun acolo unde le e locul și nu trebuie făcut din gunoaie temă de campanie electorală pentru că nu câștigă nimeni și ne facem de toată minunea”, a spus Emil Boc.. 

 

Directorul Salprest Rampă, Eugen Vereș, cel care administrează și firma Brantner Vereș, a declarat că rampa temporară, la care face referire Emil Boc este închisă, dar i-a dat dreptate să Garda de Mediu ar fi operat pe linie politică.

 

În momentul ăsta, toate mașinile noastre și ale Rosal -ului și containerele pe care le avem sunt pline de gunoi și cred că așteaptă o decizie din partea Gărzii de Mediu. Până în 15 decembrie, când Agenția de Mediu va autoriza rampa temporară, cred că domnul primar și-a însușit solicitările, cei de la Consiliul Județean și-au însușit solicitările. Vor face tot posibilul și vom avea un act de proprietate a terenului”, a spus Eugen Vereș. Agenșia de Mediu nu poate emite autorizația de funcționare a rampei temporare fără un act de proprietate al terenului, act care trebuie eliberat de Primăria Cluj-napoca.

 

Eugen Vereș susține că cineva a trimis o reclamație la Garda Națională de Mediu prin care s-a spus că rampa temporară funcționa ilegal. ”Nu știu cine a făcut-o. Tind să cred că e campanie electorală. Întotdeauna, când se bagă politica în gunaoie iese rău”, a spus Eugen Vereș.

 

Șeful Gărzii de Mediu Cluj, Bogdan Costea, susține că pe rampa temporară nu pot fi depozitate deșeuri. ”Rampa temporară nu are cum să fie folosită pentru că nu este autorizată. Până în 15 decembrie este în procedură de autorizare și nu poate fi folosită din punctul de vedere al Gărzii de Mediu”, a spus Bogdan Costea, șeful Gărzii de Mediu Cluj, care a nu a vrut să comenteze acuzațiile de campanie electorală.  

 

Garda Națională de Mediu a dispus vineri, 2 noiembrie, închiderea rampei de la Pata Rât, atât a celei vechi, cât și a depozitului temporar. 

 

Citeste AICI de ce nu poate fi folosită rampa.

Comentarii Facebook