Clujenii, revoltați de fumatul din stațiile de autobuz „Ne intoxică în stații și nimeni nu zice nimic!”. De când vor începe să curgă amenzile

Deși Primăria Cluj-Napoca a decis în data de 12 mai interzicerea fumatului în stațiile de autobuz, parcuri și baze sportive aflate în proprietatea orașului, lucrurile arată cu totul altfel. Cetățenii continuă să fumeze nestingheriți în stațiile de bus

Clujenii mai profită cât pot de libertatea” de a fuma în spațiile publice, mai ales în stațiile de bus intens circulate, precum Aurel Vlaicu, Piața Mărăști sau Constantin Mareșal Prezan. Aceștia fumează cu lejeritate, chiar în timp ce stau pe bănci, alături de alți călători care nu fumează și sunt obligați să inhaleze fumul pasiv.

„Bună ziua, călătoresc des cu autobuzul în oraș și am observat că multă lume fumează în stațiile de autobuz, chiar stând pe bancă. Este legal așa ceva?”, a transmis recent un clujean revoltat de lipsa de control în aceste spații publice.

Pentru moment, da. Deși hotărârea municipalității a fost deja adoptată, aceasta nu este încă aplicabilă. Autoritățile locale au la dispoziție un termen de 90 de zile de la adoptare pentru a implementa măsurile necesare, adică să instaleze panouri informative, să delimiteze clar zonele de fumat și să informeze cetățenii cu privire la noile reguli.

CITEȘTE ȘI: Să vă luați adio de la fumatul în spațiile publice! Primăria din Cluj interzice fumatul în tot mai multe locuri publice și anunță amenzi usturătoare

Abia după acest termen, fumatul va fi efectiv interzis în zonele menționate, iar cei care încalcă regula vor risca amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei. Până atunci, rămâne la latitudinea bunului simț, sau a lipsei lui, dacă cineva aprinde o țigară în preajma altor oameni care așteaptă autobuzul.

Decizia Primăriei Cluj-Napoca face parte dintr-o inițiativă de protecție a sănătății publice, reducere a poluării și limitare a disconfortului provocat de fumatul pasiv. Însă, cum se întâmplă deseori în România, între ce se votează și ce se respectă e o distanță care, de multe ori, nu se poate acoperi nici măcar cu o sută de afișe cu „Fumatul interzis”.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Gest fabulos al primarului Emil Boc. S-a apucat să strângă chiștoacele de pe jos și are o rugăminte pentru clujeni: „Nu e normal!”

Comentarii Facebook