Clujenii de pe Lăcrămioarelor s-au apucat să-și taie copacii și au fost amendați - FOTO

 

Mai mulți copaci au fost tăiați sau toaletați excesiv pe strada Lăcrămioarelor, din cartierul Gheorgheni, la inițiativa câtorva locatari.

 

Poliția Locală din cadrul Primăriei Cluj-Napoca a fost sesizată, după ce un brad a fost pus la pământ și mai multe copaci au fost ”tunși”, fără a exista avizele necesare din partea Agenției de Protecție a Mediului Cluj. ”S-a procedat abuziv. Nu au venit de la firme specializate, ci pur și simplu s-au urcat în copaci și au început să taie după cum au crezut de cuvință”, ne-a scris Pavel, care a realizat și fotografiile.

 

Controlul a fost făcut în 9 mai, iar amenda aplicată se ridică la 250 de lei.

 

Dacă ați surprins un incident care poate deveni o știre, puteți trimite imagini pe adresa office@stiridecluj.com sau pe rubrica ”Fii reporter!”.

Comentarii Facebook