Clujeanul care a provocat un accident mortal, intrând cu mașina într-o autoplatformă parcată, beat criță și fără permis, a fost arestat. Pasagerul a murit

Un bărbat din județul Cluj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a provocat un accident mortal în localitatea Rugășești, comuna Cășeiu.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, accidentul s-a produs în seara zilei de 28 august 2025, în jurul orei 23:16. Inculpatul P.A. conducea un autoturism marca Volkswagen Passat, deși avea permisul suspendat încă din 2 iulie 2025. Mai mult, acesta era sub influența alcoolului, având o alcoolemie de 1,78 g‰ la prima probă și 1,41 g‰ la a doua.

A fost arestat clujeanul care a provocat accidentul mortal din localitatea Rugășești, comuna Cășeiu, județul Cluj.

Pe drumul național DN 18B, între localitățile Chiuiești și Dej, șoferul nu a adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul volanului și a părăsit carosabilul, intrând în coliziune cu o autoplatformă Renault parcată pe marginea drumului.

„În concret, în cauză s-a stabilit că inculpatul P.A., la data de 28.08.2025, orele 23:16, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare CJ-22-YLK în com. Cășeiu, sat Rugășești, jud. Cluj, în dreptul imobilului cu nr. 230, pe DN 18B la km 76+500 m, pe sensul de mers Chiuiești spre Dej, nu a adaptat viteza pe un sector de drum în curbă, fiind sub influența alcoolului, având o alcoolemie în sânge de 1,78 g‰o la prima probă și 1,41 g‰o la a doua probă și având dreptul de a conduce suspendat din data de 02.07.2025, a pierdut controlul direcției de deplasare părăsind carosabilul și intrând în coliziune cu autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare CJ-25-JRE, care se afla parcat pe partea dreaptă în afara carosabilului pe aceeași direcție de deplasare”, au reținut procurorii clujeni.

Impactul a fost devastator: pasagerul din dreapta-față,  S.L.C., și-a pierdut viața pe loc, iar ambele vehicule au fost avariate.

Pe 30 august, procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului, iar Judecătoria Dej a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Clujeanul este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea fără permis, ucidere din culpă și alte infracțiuni prevăzute de Codul Penal.

Comentarii Facebook