Clujeancă ”ZIDITĂ” în casă cu panouri uriașe de lemn de vecini. Ea acuză că este terorizată pentru a vinde mai ieftin - FOTO și VIDEO

 

O clujeancă de pe strada General Dragalina se plânge că este terorizată de trei samsari imobiliari, care vor să o facă să își vândă casa pe bani de nimic. 

 

Este o casă pe strada General Dragalina 95. Terenul de lângă, de la numărul 96, de circa 700 de metri pătrați, a fost cumpărat în ianuarie de trei persoane. Noul proprietar vrea să mă facă să îmi vând casa pe nimic. În lipsa noastră, ne-au montat panouri uriașe în fața geamurilor. Nu mai avem aer și lumină. 

 

Am sesizat Poliția, Primăria și Inspectoratul de stat în construcții, dar nu s-a făcut nimic. Viața noastră este imposibilă acum”, a povestit Georgeta Hajdu, proprietara casei de circa 150 de metri pătrați.

 

Clujeanca susține că proprietarii terenului sunt Mihai Chiorean. ”Ei au acolo 700 de metri pătrați cu 300 de metri pătrați cât am eu ar avea suficient teren pentru o construcție. Mă simt șantajată și șicanată. În zona noastră se vinde cu prețul de 1000 de euro metrul pătrat construit, iar ei ne oferă o sumă ridicolă. Vor să vindem cu 75 de mii de euro tot ce avem, în timp ce prețul e de cel puțin 135 de mii de euro”, a mai afirmat Georgeta Hajdu.  

 

Femeia a povestit că în luna august a lipsit de acasă o perioadă mai lungă de timp și când a revenit, în 1 septembrie, în fața geamurilor de la dormitor și bucătătărie erau montate panourile uriașe.

 

Vreau să simt protecție din partea autorităților față de acești samsari imobiliari. Nu mai putem locui acolo fără lumină în casă. Am un copil și sunt speriată. Acum locuim în altă parte până când se rezolvă problemele”, a mai spus clujeanca.

-------------------------

UPDATE

 

În curtea mea fac ce vreau eu. Ea în totală ilegalitate. La mine în curtea mea fac ce vreau eu. Dânsa are geamuri la mine în curte, ceea ce nu îi permite legea.

 

Toate lucrările de acolo sunt cu amendă penală fiind construite fără acte. Îi închid geamurile pentru că așa îmi permite legea. Omul de deasupra ei, de la etajul superior, a recunoscut că a greșit și a spus că își va închide geamul”, a spus Mihai Chiorean, proprietarul terenului de la numărul 97. 

 

Primăria îl obligă pe Mihai Chiorean să se ”lege” de clădirea de la numărul 95 pentru a primi autorizație de construcție, deoarece pe strada General Dragalina este front comun la stradă. Conform unor surse, proprietarul apartamentului de la etaj a dat declarație notarială că geamurile sunt ilegale și le va închide. 

 

Imobilul casa de locuit situat pe str. Dragalina 95 este compus din parter conform extrasului CF. Apartamentul d-nei Hajdu se afla la SUBSOLUL imobilului dupa cum se vede din filmari. Zidul casei se gaseste amplasat pe limita de proprietate deci conform legii el este un calcan. Codul civil de la art. 611 la 621 ma protejeaza si spune explicit ca vecina NU ARE VOIE ferestre de lumina, utilitati sau streasina la mine pe proprietate. In plus imobilul are o alta latura care este construita de catre proprietarul anterior si care conform legislatiei a fost somat de catre primarie in anul 2007 sa demoleze tot sub sanctiunea unei plangeri penale. Acel proprietar a vandut d-nei Hajdu care NU A VERIFICAT starea de legalitate a constructiei, dansa fiind de fapt pacalita. Lipit de cladire au existat doua garaje pe care dansa le-a cumparat pentru a deschide acele ferestre. Detin toate actele doveditoare ca imobilul se afla in ilegalitate si nu ma simt deloc vinovat ca am obturat vederea doamnei catre mine. Pe terenul proprietate pot amplasa obiecte unde doresc eu fara sa cer acordul nimanui, in mod special Primariei Cluj-Napoca care nu este in stare sa oblige proprietarul de  la nr.95 sa demoleze o constructie ilegala. Voi cere eu in instanta acest lucru. Acele panouri sunt suporturi pentru plante agatatoare, nu sunt elemente de construire si sunt amplasate unde consider eu de cuviinta. Nu ma intereseaza sa cumpar ”bomba” din vecini iar persoanelelor cu putina carte pot sa le spun ca pe zone urbanistice unde exista imobile construite pe calcan (front continuu) regula urbanistica te obliga sa te lipesti de zidul comun”, a precizat Mihai Chiorean, în cadrul unui drept la replică.

Comentarii Facebook