Clujean prins la volan fără permis, în plină zi, după ce a cauzat un accident rutier


Polițiștii clujeni au depistat, în cursul zilei de joi, un bărbat care s-a urcat la volanul unui autoturism deși nu deținea un permis de conducere.

Acesta a fost implicat și într-un accident rutier.

La data de 20 august, a.c., în jurul orei 13.15, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Turda au depistat un bărbat de 47 de ani, din municipiul Turda, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Petru Maior din aceeași localitate, deși nu deținea permis de conducere și care fusese implicat într-un eveniment rutier din care rezultaseră pagube materiale”, informează IPJ Cluj.

În cauză sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Comentarii Facebook