Cluj: Un camion plin cu lemne s-a răsturnat pe centura Vâlcele-Apahida. Pompierii intervin de urgență - VIDEO
Un camion încărcat cu lemne s-a răsturnat la intersecția Centurii Vâlcele-Apahida cu DN1C, astăzi, 23 august, în jurul orei 10:30.
Pompierii intervin cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor, ca măsura preventivă în cazul unui incendiu, care ar putea să pornească de la lemne căzute pe partea carosabilă.
Șoferul camionului a fost consultat de către medici însă refuză transportul la spital.
,,Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca și Punctul de Lucru Jucu intervin în aceste momente pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor în urma răsturnării unui autocamion, încărcat cu lemne, la intersecția Centurii Vâlcele-Apahida cu DN1C. La fața locului au ajuns două autospeciale pentru stingerea incendiilor și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Conducătorul autocamionului a fost consultat de către echipajul SAJ, însă refuză transportul la spital,” au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
La fața locului s-a deplasat un camion care se ocupă în aceste momente cu eliberarea zecilor de lemne care au căzut pe partea carosabilă.

5 Comentarii