Duminica 27 Noiembrie

Cluj: Polițist sancționat disciplinar după ce a intervenit la un caz. Care este motivul


Un clujean acuza în urmă cu mai bine de o lună o angajată din cadrul dispeceratului pentru situații de urgență 112 că i-a închis telefonul în nas și a refuzat să îi trimită un echipaj de Poliție după ce a anunțat că a descoperit un grup de hoți pe proprietatea sa.

L.S., fost polițist, a relatat pentru Știri de Cluj cum, în cursul lunii septembrie, s-ar fi confruntat cu o situație neplăcută, după ce a surprins doi hoți care furau lemne de pe proprietatea sa.

Conform bărbatului, acesta a sunat la 112 de multiple ori pentru a solicita intervenția unui echipaj de Poliție, însă dispecera, spune el, l-a refuzat și i-a închis telefonul în nas, fiind nevoit să îi urmărească de unul singur pe hoți până în Florești, unde într-un final a intervenit un echipaj de la Secția Rurală Florești.

Citește mai multe despre caz AICI - CLUJ: Un fost polițist acuză dispeceratul 112 că nu a vrut să-i trimită un echipaj de Poliție, după ce a prins un grup de hoți la el în curte

Inspectoratul Județean de Poliție Cluj a deschis o anchetă internă în acest caz.

Conform  primelor informații, imediat după receptionarea primului apel prin 112 a fost trimis echipaj la locul indicat de către apelant, aspect ce i-a fost comunicat acestuia. 

Sesizarea apelantului face obiectul unor verificari la nivelul Biroului Control Intern. In urma acestora, va fi stabilita exact starea de fapt si se vor lua masurile care se impun”, a precizat la acea vreme purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Andreea Vișan.

Totuși, în răspunsul de soluționare primit de către reclamant, IPJ Cluj nu i-a găsit vinovați pe cei de la dispecerat, însă au fost luate măsuri disciplinare împotriva unuia dintre polițiștii din Florești care A INTERVENIT la caz. În urma anchetei s-a stabilit că ”au fost constatate deficiențe” privind modul de soluționare a a evenimentului.

WhatsApp Image 2020-11-06 at 09.28.58.jpeg

Comentarii Facebook