Cluj: ”Medicii au refuzat să vină la spital!”. Pacientă cu tăietură gravă la UPU, operată de un rezident prin telefon


O pacientă a ajuns cu tăietură gravă la UPU Cluj, noaptea târziu, iar acolo s-ar fi lovit de probleme. Nu era medic specialist, iar rezidenta care era de gardă era depășită, dar și-a făcut treaba ajutată cu sfaturi prin telefon. 

Am venit în noaptea de 26-27 iunie la urgențe cu o persoana cu taietură gravă. A venit salvarea la Aeroport după ea, era sora mea. Am ajuns in UPU unde practic NU AVEAȚI UN CHIRURG PE CHIRURGIE PLASTICA.. Aveați doar o domnisoara dr. rezident, care era cam depășită de situație. A sunat diversi medici care AU REFUZAT SA VINA LA SPITAL și săraca până la urmă, prin telefon, a reușit să facă operația. BRAVO EI!

La plecare din spital, nebunie mare, noaptea la ora 2.00. Am platit PARCARE 160 LEI, asta pentru ca am venit în urgențe cu un pacient! RUȘINE. Nu am fost acolo în vacanță!

Am și chitanțele de parcare. E nebunie! Aviz amatorilor!”, ne-a relatat un Marius Docea.

Deci doctor era doar unul singur și aceea era o domnișoară, care era practicată încă. Nu aveau chirurg de microchirurgie. Erau tăiate două vase de sange și doctorita era cam speriată că nu știa cum să sutureze rana.

A dat saraca telefoane după câțiva chirurgi plasticieni, care au refuzat să vină, iar unul a ghidat-o prin pozele ce le trimitea ea săraca pe Whatsapp și se chinuia să facă ce zicea medicul la telefon!

Felicitari ei !! Și mulțumirile noastre că s-a descurcat, iar aia care trebuia sa facă asta, stau acasă! Asta e România!”, ne-a mai spus clujeanul.

----------------------

Poziția Spitalului Clinic Județean Cluj:

În urma apariției articolului dumneavoastră ”Medicii au refuzat să vină la spital!. Pacientă cu tăietură gravă la UPU, operată de un rezident prin telefon ”, ca drept la replică, pentru o informare corectă, vă comunicăm următoarele: 

- pacienta in vârstă de 60 de ani a fost adusă cu ambulanța în seara zilei de 26 iunie, ora 23.00, prezentând o plagă contuză la gamba stângă, datorată unei căderi accidentale. În urma examinării de specialitate și  a radiografiei (fără a se identifica prezența unei fracturi) s-a efectuat sutura plăgii, nefiind nevoie de intervenție de chirurgie plastică. Pacienta a fost externată după 3 ore, cu recomandări;

- în ceea ce privește parcarea, datorită faptului că accesul ambulanțelor, a mijloacelor de intervenție aparținând ISU și a mijloacelor auto care asigurau aprovizionarea spitalului se făcea cu mare dificultate a fost nevoie de reglementarea parcării în incinta spitalului, în vederea fluidizării traficului și a eliberării căilor de acces;

- tarifele de parcare nu a fost stabilite pornind de la considerente economico-financiare, scopul urmărit a fost acela de a descuraja parcarea de lungă durată în interiorul spitalului, asigurând astfel o anumită mobilitate în interior și acces tuturor pacienților cu urgențe medicale, fie că se prezintă cu ambulanța sau sunt aduși cu mijloace auto proprietate personală;

- parcarea din interiorul spitalului nu are statut de parcare publică, în imediata apropiere a unității spitalicești există astfel de parcări pentru staționarea de lungă durată;

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca se află printre puținele unități sanitare care permit accesul pacienților în perimetrul interior cu mijloace auto și staționarea gratuită de scurtă durată (15 minute);

- în vederea asigurării transparenței în luarea deciziilor de interes pentru pacienți, regulamentul de parcare este publicat pe pagina web a spitalului, la adresa

https://scjucluj.ro/pdf/intpublic/Regulament%20parcare.pdf;

- afișajul de la intrările în spital permite conducătorilor auto să ia la cunoștință condițiile de utilizare a parcării. De asemenea, pe tichetele de parcare sunt prezentate informații despre tarifele aplicate. În interiorul spitalului sunt montate și alte elemente de afișaj legate de parcare;

- asigurarea de servicii medicale de calitate tuturor pacienților spitalului nostru reprezintă pilonul de bază pe care se fundamentează întreaga noastră activitate”, precizează purtătorul de cuvânt al Spitalului, Dorel Danciu.

image_6487327.JPG

Comentarii Facebook