Sambata 24 August

CLUJ: Doi tineri au ajuns în cătușe după ce s-au luat la bătaie, au ”răvășit” un bar și au înjurat polițiștii



Polițiștii clujeni au reținut doi bărbați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe. De asemenea, unul dintre aceștia este cercetat și pentru comiterea faptei de ultraj, după ce a adresat injurii organelor de poliție.

”La data de 27 august a.c, în jurul orei 16:45, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Mera, într-un local public, două persoane fac scandal”, informează IPJ Cluj.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele două persoane ar fi distrus ușa de acces în bar, ar fi spart sticle și pahare, cauzând un prejudiciu de circa 1000 de lei. De asemenea, ar fi lovit doi bărbați.

Cei doi agresori au fost prinși și conduși la sediul unității de poliție, unde au refuzat să se supună măsurilor procedurale și au încercat să părăsească sediul poliției, impunându-se imobilizarea și încătușarea acestora. În acest context, organelor de poliție le-au fost adresate cuvinte și expresii jignitoare.

În urma probatoriului administrat, cei doi bărbați, de 21 și 23 de ani, din județele Sălaj și Cluj, au fost reținuți pentru 24 de ore.

În cursul zilei de azi, reprezentanții parchetului au dispus măsura controlului judiciar față de cei doi.

Comentarii Facebook