Luni 18 Noiembrie

CLUJ: Bărbat condamnat la închisoare pentru ucidere din culpă, prins de polițiști


Poliţiştii clujeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea privind un bărbat de 32 de ani, din comuna Poieni, judeţul Cluj.

La data de 28 ianuarie a.c., poliţiştii Compartimentului Judiciar din cadrul Poliţiei oraşului Huedin au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate emis de către Judecătoria Huedin”, informează IPJ Cluj.

Cel în cauză, un bărbat de 32 de ani, din comuna Poieni, are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de 3 ani, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Bărbatul a fost condus şi predat reprezentanţilor Penitenciarului Gherla în vederea executării pedepsei.


Comentarii Facebook