Duminica 27 Noiembrie

Cluj: Au furat 200 de litri de motorină dintr-un camion, pentru că nu aveau bani de un plin. I-au prins în vama Nădlac


Doi bărbați au furat 200 de litri de motorină dintr-un camion parcat în Huedin, iar ulterior au fost prinși în vamă, în timp ce încercau să plece. 

La data de 28 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au reținut pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Argeș, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Din verificările derulate de polițiști, s-a stabilit faptul că în perioada 11 - 13 iunie a.c., ajutat de un alt bărbat în vârstă de 37 de ani, acesta ar fi sustras cantitatea de aproximativ 200 de litri de motorină, dintr-un camion aparținând unei societății comerciale din Huedin.

În baza investigațiilor desfășurate, polițiștii i-au depistat pe cei doi în punctul de trecere a frontierei Nădlac, aceștia fiind conduși la sediul Poliției Huedin în baza mandatelor de aducere pentru continuarea cercetărilor.

Ca urmare a probării activității infracționale, bărbatul de 33 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi a fost prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, care au dispus măsura controlului judiciar pentru 30 de zile.

Prejudiciul în cauză a fost recuperat integral.

Comentarii Facebook