CLUJ: Amenzi de peste 21.000 de lei într-o singură zi, pentru nerespectarea măsurilor împotriva Covid-19


Peste 330 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Ştefan Cicio Pop” și Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, precum și poliţişti locali din cadrul Primăriei municipiului Cluj Napoca, au desfășurat, în cursul zilei de luni, 14 decembrie  acțiuni în sistem integrat în vederea reducerii la minim a riscului de infectare cu virusul Covid-19.

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate 2.227 de persoane și au fost controlate 93 de societăți comerciale, verificându-se respectarea măsurilor impuse pe perioada stării de alertă. 

Totodată, au fost efectuate verificări în 225 de mijloace de transport persoane, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul pandemiei de Coronavirus.

Ca urmare a nerespectării măsurilor prevăzute de Legea 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, efectivele angrenate au aplicat 102 sancțiuni contravenționale în valoare de 21.500 de lei.


Comentarii Facebook