Joi 21 Februarie

Cluj: A refuzat să își interneze copilul la Pediatrie 3 din cauza unui gândac - FOTO

 

Un clujean nu a fost de acord să își interneze copilul la Pediatrie 3, reclamând condiții de igienă precare. 

 

D.O. a găsit un gândac în zona sălilor de așteptare. El a încercat să discute cu managerul clinicii, dar fără niciun succes. 

 

În dimineata zilei de miercuri, 11 iulie 2018, mergand cu baietelul meu de 3 ani la clinica Pedi 3 pentru a i se scoate o branula observ la parter, in fata salilor de asteptare un gandac de marimea 1.5cm care se plimba in voie. Fotografiez gandacul, apoi anunt personalul medical (dr. Iacob & co) de situatie si mi se refuza intrunirea fata in fata cu managerul spitalului dl. Sorin Man. 

 

Baiatul meu trebuia internat in spital in urma unui RMN facut anterior la Spitalul de copii de pe Motilor nr. 68 in dimineata acestei zile, eu refuzand internarea in Pediatrie 3 din cauza acestui incident, copilul meu trebuind a fi monitorizat dupa sedarea de la RMN.

 

Sunt stupefiat cum în anul 2018 nimeni nu isi asuma nici o responsabilitate in acel spital si toate cadrele medicale sunt indiferente”, ne-a relatat clujeanul.

 

Acesta susține că a făcut reclamații pentru a fi cercetat acest caz.

 

 

Controlul măsurilor de igienă din spitale revine în sarcina Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj, dar în ultimii 20 de ani niciodată nu sau anunțat măsuri luate ca urmare a unor deficiențe găsite. Dacă ne luăm după experții de la DSP, toate spitalele respectă condițiile de igienă. Pe de altă parte, unitățile private de alimentație publică sunt amendate lunar pentru deficiențe.

Comentarii Facebook