Miercuri 16 Octombrie

Claudiu Rus, polițistul agresor cu rozetă pe modelul interlopilor, cercetat de Parchetul Tribunalului


Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj s-a autosesizat în cazul polițistului Claudiu Rus, care a desfigurat în bătaie un schior la Mărișel. Polițistul l-a atacat înarmat cu o rozetă, armă albă folosită de interlopi și bătăuși.

Surse din cadrul IPJ Cluj au declarat pentru Știri de Cluj că polițistul Claudiu Rus a depus o plângere la Parchetul Huedin, dar în paralel și s-a luat legătura și cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru că procurorii vor să se autosesizeze din oficiu pentru a face verificări.  

Polițiștii au făcut și un raport cu cele constatate la UPU Cluj, iar procesul verbal a fost trimis către Controlul Intern, pentru verificări pe plan disciplinar. Dacă victimele fac plângere de natură penală, e evident că vom suspenda cercetarea disciplinară până la finalizarea cercetărilor penale”, precizează sursa citată. 

Cel mai probabil polițistul Claudiu Rus își va înceta cariera în poliție, după acest incident. Victima acestuia, Florin Opriș, nu a făcut încă plângere, el fiind internat de duminică. Acesta a fost operat miercuri la Clinica de Maxilo-Faciale, iar totul a decurs bine. El trebuie să fie supus la trei intervenții chirurgicale de introducerea a trei plăcuțe de titan pentru susținerea oaselor distruse și apoi intervenții pentru reconstrucția feței.

Cluj: Martor despre polițistul care a desfigurat cu ROZETA un schior la Mărișel: Cred că psihic are o problemă omul!

Claudiu Rus a spus că el se consideră victimă. ”Poziția mea o să vezi. Avem om de presă la IPJ. O să aștepți și o să vezi soluția, soluția la incidentul care a fost acolo. Mie mi se pare că am fost o victimă. Da cine-i Opriș? Eu nu-i cunosc pe niciunul. Din păcate, eu nu-i cunosc pe niciunul din oamenii ăia. Eu vreau să … o să depun o plângere și se va soluționa. Nu am nimic de declarat”, a spus Rus, polițistul acuzat, conform ziarulclujean.ro.

”Omul de presă”, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Pompaș, a declarat că ”în urma unui incident produs pe raza localității Mărișel, in care ar fi fost implicat și un coleg de-al nostru, conducerea inspectoratului a dispus efectuarea unor verificări pentru clarificarea tuturor aspectelor și luarea măsurilor care se impun.

Conform primelor date, într-un local public din apropierea pârtiei de ski a avut loc o altercație între mai mult persoane. În urma acesteia, un polițist aflat în timpul liber, precum și alte persoane ar fi suferit leziuni. Politistul implicat a depus plangere”.

Conform certificatului medico-legal polițistul are nevoie de 3 - 4 zile ingrijiri medicale.

Comentarii Facebook