Ciorile i-au adus la capătul puterilor pe locuitorii unei străzi din Cluj-Napoca: „Situația s-a agravat, provoacă zgomot și mizerie”
Locuitorii de pe Calea Florești, din cartierul Mănăștur, se plâng de faptul că zgomotul produs de ciori a ajuns să-i deranjeze în fiecare zi.
Mai mult, oamenii au precizat că păsările lasă în urma lor foarte multă mizerie, iar numărul lor crește constant.
„Doresc să semnalez prezența unui număr mare de ciori care și-au făcut aproximativ 5 cuiburi în teii din spatele blocului -Calea Floresti nr 3bl t2 sc 1. Problema afectează locatarii din zonă din cauza zgomotului constant, mizeriei produse și a riscului ca păsările să devină agresive, mai ales în perioada în care își protejează puii”, atrage atenția un locuitor.
CITEȘTE ȘI: Imagini apocaliptice la Cluj! Cerul e negru de ciori în fiecare dimineață: „Sunt un pericol public şi ar trebui făcut ceva să se mai împuţineze”
De asemenea, situația pare să se fi agravat recent, în condițiile în care ciorile sunt tot mai numeroase, iar numărul cuiburilor crește, prezența lor creând un disconfort semnificativ.
„Vă rog să luați în considerare o intervenție pentru îndepărtarea cuiburilor, în conformitate cu reglementările în vigoare privind protecția mediului. Vă mulțumesc anticipat pentru sprijinul acordat!”, se mai arată în mesaj.
Problema privind numărul mare al ciorilor din Cluj-Napoca nu reprezintă o noutate. Mai mulți clujeni s-au plâns că păsările se pot observa încă de la primele ore ale dimineții, iar peisajul este de-a dreptul unul apocaliptic.
2 Comentarii