Chirurg de la Institutul de Gastroenterologie Cluj, arestat pentru luare de mită. Ar fi luat bani de la pacienți pentru a-i opera. Îi plăteau și consumația

Chirurg de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Cluj, arestat pentru luare de mită. Procurorii susțin că primea bani de la pacienți și i se plătea inclusiv nota la restaurant

Radu Horea, medic primar în specialitatea chirurgie generală din cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” din Cluj-Napoca a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce procurorii îl acuză că ar fi primit în mod repetat bani și alte foloase necuvenite de la pacienți și aparținătorii acestora, în legătură cu intervențiile chirurgicale și actele medicale pe care le efectua.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus, în 30 iulie, reținerea medicului, iar în 31 iulie a solicitat Tribunalului Cluj arestarea preventivă pentru 30 de zile. Instanța a admis cererea, iar medicul este cercetat pentru patru infracțiuni de luare de mită și două infracțiuni de luare de mită în formă continuată.

Procurorii susțin că, pe parcursul anchetei, au documentat mai multe episoade în care chirurgul Radu Horea ar fi pretins sau primit bani și alte beneficii materiale de la pacienți sau rudele acestora, toate în legătură cu intervenții chirurgicale, consultații și îngrijirea postoperatorie.

Mai multe episoade de presupusă luare de mită, documentate de procurori

Primul caz prezentat de anchetatori vizează o intervenție chirurgicală efectuată în luna mai. Procurorii susțin că medicul Radu Horea ar fi primit inițial 500 de lei de la un martor, după care ar fi pretins încă 500 de lei. A doua zi ar mai fi primit încă 400 de lei, toate sumele fiind legate de intervenția chirurgicală și tratamentul acordat pacientei.

„La data de 11.05.2026, a primit, în mod direct, pentru sine, de la un martor suma de 500 lei, cu titlu de mită, şi, în acelaşi context factual, a pretins de la martor o sumă similară (500 lei), iar la data de 12.05.2026 (interval orar 13.49 – 13.51), a primit, în mod direct, pentru sine, de la martor suma de 400 lei, cu titlu de mită, acţiuni în legătură cu îndeplinirea actelor medicale ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv activităţile ce presupun conduita chirurgicală şi terapeutică vizând efectuarea, la data de 09/10.05.2026, a unei intervenţii chirurgicale asupra unei paciente”, susțin procurorii.

Anchetatorii mai afirmă că, într-un alt episod, medicul ar fi pretins unei paciente o sumă de bani neprecizată, urmând ca aceasta să fie remisă de soțul femeii. Ulterior, în 13 mai, bărbatul i-ar fi oferit 3.000 de lei.

„La data de 12.05.2026, a pretins, în mod direct, pentru sine, de la o martoră o sumă de bani neprecizată, cu titlu de mită, sumă ce urma a fi remisă la data de 13.05.2026 de soţul martorei, iar la data de 13.05.2026 (...), a primit, în mod direct, pentru sine, suma de 3.000 lei cu titlu de mită”, arată procurorii.

În același dosar, procurorii susțin că, la data de 19 iunie, medicul ar fi primit și alte foloase necuvenite, constând în produse și servicii de alimentație publică.

Concret, anchetatorii afirmă că persoanele respective i-au achitat consumația la un restaurant, beneficiu pe care îl consideră tot o formă de mită, deoarece ar fi fost oferit în legătură cu actele medicale efectuate asupra pacientei.

Dosarul mai cuprinde alte două episoade, din 15 și 21 iunie, în care procurorii susțin că medicul ar fi primit sume de bani al căror cuantum nu a fost încă stabilit, acestea fiind oferite pentru evaluarea medicală, efectuarea unor intervenții chirurgicale și supravegherea postoperatorie a pacienților.

Anchetatorii mai susțin că, într-un alt caz, medicul Radu Horea ar fi primit în două tranșe suma totală de 500 de euro pentru evaluarea, operarea și îngrijirea unei paciente.

„La data de 23.06.2026, în intervalul orar 08:48:00 - 08:52:00, a primit de la o persoană, în mod direct, pentru sine, suma de 200 euro, cu titlu de mită, acţiune în legătură cu îndeplinirea actelor medicale ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv evaluarea, efectuarea unei intervenţii chirurgicale şi conduita terapeutică postoperatorie privind pe o pacientă; la data de 25.06.2026, în intervalul orar 08:41:30 - 08:44:59, a primit de la aceeaşi persoană, în mod direct, pentru sine, suma de 300 euro, cu titlu de mită, acţiune în legătură cu îndeplinirea actelor medicale ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv evaluarea, efectuarea unei intervenţii chirurgicale şi conduita terapeutică post-operatorie privind pe o pacientă”, susțin procurorii.

Procurorii: „Pacienții știau că medicul primește mită”

În referatul prin care au cerut arestarea preventivă, procurorii susțin că probele administrate indică faptul că medicul ar fi transformat exercitarea profesiei într-un mijloc de obținere a unor beneficii materiale.

„Probele administrate demonstrează fără echivoc o atitudine de mercantilizare a serviciului public medical în scopul obţinerii unor beneficii pecuniare (sume de bani, produse, servicii de alimentaţie publică). Întregul comportament manifestat de inculpat este contrar celor mai elementare reguli de etică profesională întrucât urmăreşte obţinerea de la pacienţii aflaţi în situaţii dificile privind propria sănătate a unor beneficii necuvenite”, susțin procurorii.

Anchetatorii afirmă că, din probele administrate, a rezultat că în rândul pacienților exista deja convingerea că medicul primea bani, chiar și atunci când nu solicita în mod explicit acest lucru.

„Din probele administrate rezultă că era de notorietate printre pacienţi că inculpatul cercetat în prezenta cauză primeşte mită şi, chiar dacă în anumite situaţii nu a cerut explicit, comportamentul medicului de a chema repetitiv în cabinet aparţinătorii sub falsul scop de a le transmite date privind situaţia medicală a pacientului inducea indirect presupunerea că «trebuie să dea ceva». Combaterea fenomenului corupţiei în sistemul medical este esenţială pentru a reconstrui un sistem bazat pe probitate, profesionalism, act medical de calitate, toate în beneficiul cetăţeanului”, susțin procurorii.

Aceștia apreciază că modul în care ar fi acționat medicul a compromis valorile profesiei medicale și încrederea pe care pacienții trebuie să o aibă în sistemul public de sănătate.

„Prin comportamentul manifestat, în mod constant, inculpatul a deturnat rolul şi valoarea profesiei de medic, una cu caracter de nobleţe pe eşichierul funcţiilor publice, într-un mijloc de înavuţire, orientându-şi demersurile profesionale către acumularea facilă şi rapidă de resurse financiare în mod fraudulos, plasând într-un plan conex îndatoririle şi rigorile de serviciu”, mai arată procurorii.

Tribunalul Cluj a admis propunerea formulată de Parchet și a dispus arestarea preventivă a medicului pentru 30 de zile. Acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. 

Comentarii Facebook