Centrul medical de permanență din Gheorgheni s-a închis din lipsă de personal, deși e „bătaie” pe orice post de medic în Cluj-Napoca!

UPDATE: 4.11.2025 ora 13:15

Directorul DSP Cluj, Mihai Moisescu, a oferit explicații referitor la situația Centrului de Permanență din cartierul clujean Gheorgheni, de pe strada Băița. Se pare că centrul are un nevoie 7 angajați, dar îi lipsesc trei. Conducerea DSP Cluj speră să îi găsească în termenul limită de 90 de zile. 

Detalii AICI: 

Când se va redeschide Centrul de permanență din Gheorgheni? Șeful DSP Cluj, Mihai Moisescu, explică: „Activitatea poate fi suspendată până la 90 de zile” - Ştiri de Cluj

----------------------

Știrea inițială

Veste proastă pentru clujeni, mai ales pentru cei care au copii mici. Unul din cele doar doua centre de permanență din Cluj-Napoca și-a suspendat activitatea de la 1 noiembrie

Este vorba de Centrul de permanență din cartierul Gheorgheni, aflat pe strada Bâița nr.9, în apropiere de complexul Mercur.

Pe ușa centrului a apărut un afiș care anunță că activitatea a fost suspendata din cauza „deficitului de personal” începând cu data de 1 noiembrie.

suspendare centru permanenta.jpg 

Pacienții sunt îndrumați spre singurul cabinet medical de permanență rămas deschis în Cluj-Napoca, cel de pe strada Horea 78.

Centrele medicale de permanență funcționează în perioadele în care cabinetele medicilor de familie sunt închise, noaptea între 18 și 8 și în weekend nonstop.

Ele au un rol foarte util :

  • de a degreva serviciile de urgență de cazurile mai ușoare (mai ales copii cu febră, cu probleme de vărsături sau lovituri mai ușoare)
  • de a oferi un prim tratament pacienților aflați în suferință care altfel ar trebui să aștepte deschiderea cabinetelor medicilor de familie

Sperâm că Direcția de sănătate va găsi rapid soluții pentru redeschiderea centrului de permanență din Gheorgheni, mai ales că există mulți medici care doresc să profeseze în Cluj-Napoca și nu au loc.

Sute de medici aleg anual să părăsească țara, unul dintre cele mai frecvente motive fiind lipsa posturilor în sistemul medical. Cel mai greu este pentru tinerii medici să găsească loc de muncă în orașele mari.

Comentarii Facebook