Sambata 10 Decembrie

Ce sancțiune a primit clujeanul care a chemat Ambulanța într-o zonă izolată, pe post de TAXI?! Tupeul nu se pedepsește prin lege


Un clujean a vrut să se deplaseze în oraș dintr-o zonă izolată, de pe Valea Fânațelor, și a chemat ambulanța pentru a-i servi drept taxi. Potrivit primelor informații ar fi vorba despre un cioban din Cluj. Bărbatul în vârstă de 60 de ani voia să ajungă la bar, în oraş, însă nu avea transport, aşa că a sunat la 112 şi a anunţat că este grav bolnav. 

Paramedicii au condus aproape două ore pentru a ajunge la ciobanul izolat. Când au sosit la stână, medicii au observat că bărbatul era de fapt sănătos tun. Era ziua în care primise salariul şi nu avea cu ce coborî până la un bar din oraş pentru a se cinsti. După un consult medical care a confirmat că acesta este sănătos, a fost lăsat la stână, iar echipajul a făcut cale întoarsă către bază, misiunea totală durând peste 4 ore. În mod incredibil, bărbatul a scăpat fără nicio sancţiune, scrie observatornews.ro. 

Poliția nu a putut fi implicată, pentru că este imposibil să demonstreze juridic că nu l-a durut pieptul sau că nu a avut dificultăți de respirație.

Citește și: Un clujean a chemat Ambulanța într-o zonă izolată, pe post de TAXI, pentru că nu avea cu ce se duce în Cluj-Napoca - FOTO

Comentarii Facebook