Duminica 6 Octombrie

Cazurile de violență domestică sunt în creștere la Cluj! Câți agresori s-au ales cu brățari electronice


Au crescut cazurile de violență domestică la Cluj! 

În primele 8 luni ale acestui an, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj polițiștii au intervenit la 1.730 de cazuri de violență domestică, dintre care 1.111 în mediul urban și 619 în mediul rural.

La nivel județean, în primele 8 luni ale anului 2024, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut cu 16.32%, față aceeași perioadă a anului trecut, de la 1.066 la 1.240 de fapte.

Dacă vorbim de infracțiuni, numărul faptelor de loviri sau alte violențe a crescut de la 655 la 736 comparativ aceeași perioadă a anului trecut, reprezentând 59,35% din total, Nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecție a crescut de la 129 la 196, reprezentând 15,81% din infracțiuni.

O altă infracțiune des întâlnită este  amenințarea,  8,87% din cazuri, numărul lor fiind într-o ușoară scădere, de la 111 în primele 8 luni din 2023 la 110 în primele opt din 2024.

Cele mai multe agresiuni au avut loc în mediul urban

După locul comiterii, 810 infracțiuni au fost comise în mediul urban, 430 în mediul rural, 953 la domiciliu și 287 în spațiul public.

În această perioadă a crescut și numărul de agresori (+ 171 ) dar și numărul de victime 1.327 (+ 184 ).

În perioada ianuarie – august 2024, polițiștii din cadrul IPJ Cluj au emis 302 (5,81%) de ordine de protecție provizorii, 129 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție.

De asemenea, instanțele de judecată au emis 229 (5,23%) de ordine de protecție, din care 129 provenite din ordine de protecție provizorii și 100 la cererea directă a victimei.

Brățară electronică pentru agresori

În această perioadă au fost constatate 196 (+67) de infracțiuni cu privire la la nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinului de protecție provizoriu/ordinul de protecție.

50 de persoane s-au ales cu  dispozitiv electronic de supraveghere, reprezentând aproximativ 13% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești.


Comentarii Facebook