Cățel captiv în Someș, salvat de pompierii din Dej, dar scăpat la final - VIDEO


Un cățel care a rămas captiv în gheața de pe râul Someș a fost salvat de pompierii din Dej.

Pompierii dejeni au reușit să scoată câinele unei familii ce a rămas captiv în gheața ce s-a format pe apa râului Someș, în dreptul localității Petrești.

 Cel mai probabil gheața a cedat în momentul când animalul a încercat să traverseze râul, și cainele a fost prins în golul creat. 

Oamenii de la casele din apropiere au auzit schelălăitul câinelui și au încercat să ajungă la el folosind o barcă de agrement (gonflabilă). Barca de o persoană s-a spart la contactul cu gheața tăioasă și numai o minune a făcut ca persoana din barcă să poată ieși la mal. 

Oamenii inimoși nu s-au descurajat și au solicitat ajutorul pompierilor dejeni”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș.

Folosind barca de salvare, militarii au reușit să spargă cu lopețile gheața pe o distanță de circa 10 m și să ajungă în apropierea câinelui, care începea deja să prezinte semne de epuizare.

Pompierii militari au reușit să-l elibereze dintre sloiuri, însă animalul a fugit imediat ce a fost adus la mal, fără a da șansa salvatorilor să îl încălzească și să îl ducă într-un loc protejat.

vlcsnap-2019-01-09-21h03m29s458.jpg

Comentarii Facebook