Cal lăsat liber, confiscat de polițiștii din Cluj. Proprietarul a fost amendat - FOTO


Poliția animalelor Cluj a confiscat un cal lăsat liber pe un drum din Dej, iar apoi proprietarul a fost amendat.  

Marți, 9 mai, cu ocazia unei razii în municipiul Dej și a comunelor arondate, pentru prevenirea comiterii faptelor antisociale, absenteismului școlar sau faptelor de natură penală, dar și cu scopul de a asigura un climat rutier sigur, ochii polițiștilor au căzut pe un biet cal lăsat de izbeliște pe marginea unei străzi. 

În colaborare cu polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost efectuate activități pentru combaterea situațiilor de lăsare a animalelor fără supraveghere, iar în baza unei sesizări, pe strada Văii, din Ocna Dejului a fost identificată o cabalină care se afla pe domeniul public, pe partea carosabilă, lăsată liberă și nesupravegheată. 

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis un ordin de plasare în adăpost pentru animal. Ulterior, a fost identificat și proprietarul animalului, care a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 5.000 de lei”, spun polițiștii.

În cadrul acțiunii, în intervalul desfășurării acesteia, au fost legitimate 165 de persoane, verificate 44 de autovehicule, polițiștii aplicând un număr de 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.400 de lei, fiind reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.

Comentarii Facebook