Bucătarii Primăriei Cluj-Napoca au făcut cea mai mare varză a la Cluj din România FOTO


O echipă de bucătari ai restaurantului ”Memo 10” a gătit, duminică, cea mai mare varză a la Cluj din țară, ce cântărește peste 400 de kilograme.

Capodopera culinară a fost realizată de 15 bucătari care au adăugat straturi varză, carne tocată, ardei, smântână, roşii şi orez într-un vas de dimensiuni foarte mari, iar la final au scris cu varză roşie numele restaurantului „Memo 10”.

Pregătirile au început la 5.00 dimineața, la restaurantul ”Memo 10”, iar în jurul prânzului au fost aduse la Concursul Internaţional de Gătit în Aer Liber, desfăşurat în parcarea Polus.

Directorul restaurantului, Gheorghe Vişan, a declarat că, la final, toată varza a fost servită publicului prezent.

În acest an am pregătit Varză a la Cluj, proiect la care au lucrat 15 bucătari. Dimineaţă la ora 5 am început activitatea de preparare. Produsul finit depăşeşte 400 de kg, iar la reţeta tradiţională am inclus varză, carne tocată de porc, orez, roşii, smântână şi condimente, cimbru, mărar, paprika, ardei iute. Ingredientele au fost aşezate în straturi, iar la final toată compoziţia a fost amestecată şi servită publicului. Au fost peste 2.000 de caserole de plastic pregătite pentru cei prezenţi”, a spus Vişan.

Anul trecut, bucătarii de la Memo au pregătit cea mai mare porţie de mămăligă cu brânză şi slănină.

Comentarii Facebook