Joi 2 Aprilie

Bisericile tradiționale maghiare din Transilvania se opun proiectului de la Roșia Montană

 

Bisericile istorice maghiare din Transilvania se opun proiectului minier al companiei ”Roșia Montană Gold Corporation” de la Roșia Montană.

 

În urmă cu 10 ani, Bisericile s-au pronunțat împotriva acestui proiect minier printr-o declarație comună și acea declarație rămâne valabilă și astăzi. ”Mediul natural a fost creat de Dumnezeu, patrimoniul construit și cel cultural a fost clădit de oamenii care au trăit sau trăiesc pe aceste meleaguri pentru ca urmașii lor să se poată bucura de această moștenire. Avem obligația să apărăm aceste valori împotriva distrugerilor și riscurilor care ar avea urmări grave timp de secole. Bisericile, cimitirele și celelalte obiecte din patrimoniul nostru cultural aflate în zonă reprezintă moștenirea noastră și sunt în proprietatea Bisericilor. Nu dorim să renunțăm la aceste proprietăți și nu putem accepta strămutarea lor forțată și distrugerea zonelor învecinate”, au precizat reprezentanții Bisericilor istorice maghiare din Transilvania. 

 

Constituția României asigură dreptul la un mediu natural sănătos și echilibrat ecologic, dar prevede și datoria persoanelor fizice și juridice de a proteja și de a ameliora mediul înconjurător, cred episcopii maghiari. ”Dreptul la proprietate privată și dreptul stabilirii domiciliului sunt de asemenea garantate prin constituție. Totodată, în anul 2010 Parlamentul European s-a pronunțat pentru interzicerea mineritului pe bază de tehnologii care folosesc cianuri pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

 

Pe baza celor enumerate mai sus am luat, consternați, la cunoștință faptul că Guvernul României a aprobat și a înaintat Parlamentului un proiect de lege care ar înlesni aprobările și începerea proiectului minier de la Roșia Montană. Protestăm împotriva distrugerii naturii, împotriva negării dreptului la proprietate, împotriva distrugerii valorilor culturale care ar urma unei eventuale aprobări ale acestei propuneri legislative. Solicităm guvernului retragerea acestui proiect de lege! În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, cerem Parlamentului să voteze împotriva acestei propuneri legislative!”, au mai spus reprezentanții Bisericilor istorice maghiare din Transilvania.

 

Semnatarii scrisorii:

 

Jakubinyi Gyorgy arhiepiscop, Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia

 

Kato Bela episcop, Eparhia Reformată din Ardeal

 

Balint Benczedi Ferenc episcop, Biserica Unitariană

 

Csury Istvan episcop, Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului

 

Schonberger Jeno episcop, Episcopia Romano-Catolică de Satu Mare

 

Bocskei Laszlo episcop, Episcopia Romano-Catolică de Oradea

 

Adorjani Dezso Zoltan episcop, Biserica Evanghelică Lutherană din România

Comentarii Facebook