Bătrânul din Cluj care a stat 12 ore după Ambulanță nu este OPERAT pentru că se renovează spitalul

 

Nicolae Lazăr, bătrânul care a stat 12 ore pentru a fi luat de o ambulanță, trebuie să aștepte acum renovarea blocului operator de la Spitalul de Ortopedie din Cluj pentru a putea fi operat.

 

Din cele patru săli de operație, două sunt în renovare de câteva luni. 

 

Un medic din cadrul Spitalului de Ortopedie din Cluj Napoca a declarat că, în cazul lui, tromboza s-a instalat din cauza imobilizării îndelungate a piciorului fracturat. ”Acum îi administrăm medicamentul care împiedică coagularea sângelui şi formarea trombilor care i-ar putea pune în pericol viaţa. În aceste zile, la sala de operaţii se montează pardoseala specială şi sper să se termine cu acest chin. În fiecare zi sunt, în medie, 18 cazuri care trebuie operate de urgenţă, multe dintre ele fiind amânate pentru alte zile. La unii dintre pacienţi apare tromboza de venă profundă, ca urmare a traumatismului suferit”, a declarat medicul chirurg, citat de Evz.ro.

 

Bătrânul este din satul Smida și a căzut miercurea trecută în timp ce își hrănea animalele. El a fost găsit cu piciorul fracturat abia joi, iar vecinii au chemat Ambulanța. Nicolae Lazăr a fost dus la Spitalul din Huedin, unde a stat până la ora 23.00, circa 12 ore, pentru că nu se găsea o ambulanță care să îl aducă la Cluj. Citiți AICI povestea lui.

 

La Spitalul de Ortopedie Cluj alte probleme. Medicii i-au spus să își cumpere singur o tijă, pentru că aceasta nu se decontează. 

 

Directorul Spitalului Județean, Petru Șușcă, are o altă variantă și i-a făcut dreptate bătrânului de 74 de ani: ”Nici eu nu mai înțeleg ce este la Spitalul de Ortopedie. Vom suporta contravaloarea tijei, așa cum este legal. Domnul Lazăr va fi operat cât de repede va permite starea medicală a dânsului”, a spus Șușcă.

Comentarii Facebook