Vineri 7 Mai

Bărbat prins pe Aeroportul Cluj în timp ce încerca să introducă ilegal în țară peste 1,3 kg de aur. Cum ascundea bijuteriile FOTO




Polițiștii de frontieră de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca au depistat un bărbat care încerca să introducă ilegal în țară peste 1,3 kilograme de aur.

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.P.F. Aeroport Cluj-Napoca, împreună cu lucrători vamali, au descoperit, în bagajul de cală al unui cetățen român ce venea din Turcia, aproximativ 1,3 kg bijuterii din metal galben și alb, presupus a fi aur, pe care acesta a încercat să le introducă ilegal în țară”, informează Poliția de Frontieră Română

Mai exact, în data de 08.05.2017, în jurul orei 8.30, la P.P.F. Aeroport Cluj-Napoca, s-a prezentat pentru a intra în ţară, din direcţia Istanbul, cetăţeanul român Constantin M., în vârstă de 28 ani. După ce a intrat în posesia bagajelor, la efectuarea controlului vamal, bărbatul s-a înscris pe culoarul verde - "nimic de declarat".

Acţionând în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrători din cadrul Biroului Vamal Aeroport Cluj-Napoca au efectuat un control amănunțit asupra bagajelor de cală ale tânărului, ocazie cu care au descoperit diverse bijuterii din metal alb şi galben (brățări, inele, medalioane, ceasuri etc.), presupus a fi aur.

Tânărul a încercat să introducă bijuteriile în țară folosindu-le pe post de accesorii pentru hainele pe care le transporta în bagaj.

Acesta a declarat că a cumpărat bijuteriile din America - New York, unde a fost în vizită și intenționa să le ofere cadou membrilor de familie.

Bunurile, în greutate totală de 1.298,3 grame, au fost preluate de către autorităţile vamale pentru a fi trimise spre expertizare, iar în funcție de rezultatul expertizei vor fi luate măsurile legale ce se impun.

Comentarii Facebook