Joi 28 Ianuarie

Bărbat bătut de interlopi, în parcare la Mega Image, pe strada Dorobanților - FOTO


Un clujean ar fi fost bătut de interlopi, marți seara, în parcarea de la Mega Image, de pe strada Dorobanților. 

Am fost agresati in trafic de numiții Irimeș, Alex Mureșan, zis ”Muri”. Ne-au urmărit cu mai multe mașini. În parcare la Mega Image Cluj-Napoca, pe strada Dorobanților, urmând să ne agreseze verbal. Muri m-a bătut pe mine, pe încă un prieten de-al meu și inclusiv și o fată. După bătaie ne-a abordat din nou Muri, că dacă depunem plângere ne omoară”, a relatat victima, conform anchetatorilor.

”Muri” ar fi șoferul temutului ”Ochiu Mic”. Cel agresat ar fi depus plângere la Poliție.

--------------------------

UPDATE

Ofițerii din cadrul Poliției Cluj, care au cercetat cazul, au precizat că altercația s-a produs în urma unei șicanări în trafic. 

La data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 17.00, poliţişii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au fost sesizaţi de către 2 bărbaţi în vârstă de 27, respectiv 35 de ani, cu privire la faptul că la data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, în timp ce se aflau într-o parcare auto din cartierul Mărăşti, au fost ameninţaţi şi agresaţi fizic de către 6 tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani. 

În urma urma cercetărilor efectuate, a reieşit faptul că altercația a avut la bază un conflict spontan, produs în urma unei șicanări în trafic.

În cauză, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, efectuează cercetări sub aspectul săvârşiri infracţiunilor de ameninţare, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal”, precizează anchetatorii.

.

Comentarii Facebook