Băiatul de 13 ani căutat de autorități în județul Cluj a fost găsit! Cooperarea polițiștilor din două județe a dat roade


După doar câteva ore de la sesizare, HANEŞ EMILIAN MIHAI, minor de 13 ani, a fost găsit în județul Cluj, municipiul Dej.

Colaborarea dintre polițiștii din Maramureș și cei din Cluj, precum și schimbul operativ de date și informații au condus la găsirea rapidă a băiatului.

Astăzi, 7 noiembrie, în jurul orei 12.00, un membru al familiei a sesizat poliţiştii Postului de Poliție Săpânța că Mihai nu a revenit la domiciliu ieri, 6 noiembrie, după finalizarea orelor de curs și nu a putut fi contactat.

Orele care au urmat sesizării dispariției minorului au impus mobilizarea și angrenarea unor forțe suplimentare. 

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș a fost constituită echipă complexă, iar informațiile obținute din primele verificări au relevat că există posibilitatea ca minorul să se afle în municipiul Dej.

Prin cooperare impecabilă și comunicare constantă între structurile implicate, în urmă cu puțin timp minorul a fost depistat de polițiștii din Dej. ” a transmis IPJ Cluj

În prezent, Mihai este în siguranță, în custodia poliției, stabilindu-se că nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni.

Polițiștii mulțumesc tuturor celor care au contribuit la găsirea lui Emilian Mihai!

Citește și L-AȚI VĂZUT? Dispariție misterioasă a unui băiat de 13 ani! Este căutat de polițiști și familie. Unde s-ar putea afla copilul

Comentarii Facebook